ß
La Vorbește lumea, Lili Sandu s-a deschis din nou și a povestit despre perioada în care devenise recent mămică.
Lili Sandu s-a deschis în trecut și La Măruță și a povestit chiar că s-a confruntat cu depresia postnatală. Deși copilul i-a adus multă fericire, a întâmpinat și greutăți să se adapteze la viața de mamă:
"În cazul meu, alcoolul a fost un refugiu. Acum, a nu se înțelege că l-am dus la extrem, nu încurajez, depinde de fiecare mamă, dar acolo, un strop, pe podeaua băii, când nu mai poți. Eu știam, din ce am auzit, că nu va fi doar cu lapte și miere și beatitudine. Pentru mine primul an de maternitate a fost un carusel al emoțiilor pe care nu știam că le voi avea. Mi-a fost greu să mă regăsesc. Nu puteam să-mi contorizez emoțiile. Nu înțelegeam clar iubirea aia de care îmi spuneau toți înainte să nasc."
Vezi fotografii cu Lili Sandu în Galeria Foto
Vedeta a mai povestit tot la Măruță :
"Totul se învârtea în jurul copilului. Mă spălam pe păr la două săptămâni. La început mi-a fost rușine să vorbesc și prezentam pe Instagram o viață perfectă. Mi-a fost foarte greu, comunitatea mea a reacționat și femeile mi-au dat putere. Și spuneam: asta simt. Am anxietate. Îmi vine să mă târăsc ca un șobolan. Nu mă recunosc", a completat vedeta.
Toate acestea sunt lăsate în urmă, iar acum Lili Sandu strălucește ca mamă, ca iubită și ca prezentatoare Vorbește lumea.
FOTO: INSTAGRAM LILI SANDU
Gallery