ß
Căutarea fericirii este esența și rațiunea vieții pe pământ. Când pierzi ce aveai mai de preț, se duce și sensul existenței. Nu și pentru Zigmund Petianu, un adolescent din Câmpulung Moldovenesc greu încercat de soartă.
„Am fost un copil fericit. Am fost”, spune, cu lacrimi în ochi, tânărul de 16 ani. Băiatul și-a pierdut întreaga familie, anul trecut, în urma infectării cu Covid-19. Bunicul lui s-a stins primul, în casă. Zigmund credea că bătrânul doarme. „M-am speriat de moarte”. Apoi, tatăl lui a început să se simtă rău. Nu se putea ridica din pat, iar Zigmund a chemat salvarea.
În aceeași zi cu bunicul, a murit mama. O lună a suferit singur între patru pereți, ținând suferința doar pentru el. A plâns după bunicul, după mama, după tata, care era internat în stare gravă. La scurt timp după, a murit și tată lui.
Atunci a fost un moment de cotitură în viața lui, fiindcă nu știa încotro s-o apuce. Dar și-a jurat că nu va renunța să lupte, să trăiască pentru a cinsti memoria celor dragi. Și-a pus toată încrederea în Dumnezeu, care i-a dat putere să se ridice și să iubească viața și darurile ei.
Preotul Gheorghiță Niță, parohul bisericii unde el mergea, l-a luat sub protecția lui. Păritele are și el doi copii, o fată și un băiat, care l-au adoptat repede ca pe unul de-al lor. Acum îi spun frate. Zigmund locuiește în casa parohială a binefăcătorului său, însă visează să se întoarcă în apartamentul familiei, deși acesta a fost martorul dispariției fulgerătoare a celor dragi.
Echipa Visuri la cheie l-a anunțat pe Zigmund, într-un mod neobișnuit, că a venit la Câmpulung Moldovenesc să-i renoveze apartamentul. Ce reacție a avut tânărul și întreaga comunitate locală aflați în VIDEO-ul de mai sus!
Urmărește Visuri la cheie pe VOYO cu 7 zile în avans!
Gallery