ß
O nouă familie, o nouă poveste emoționantă, o nouă casă renovată și un nou vis împlinit. Toate acestea vor putea fi urmărite astăzi, la 21:30, la Visuri la cheie, unde Dragoș Bucur, Cristina Joia, Mara Ciubotaru și Alex Gavrilescu vor aduce lumină în viața întunecată a unor persoane greu încercate de soartă.
În seara aceasta, echipa Visuri la cheie îl va cunoaște pe Mitică, un tată al cărui destin a fost schimbat acum șapte ani, odată cu întâmplarea unui eveniment tragic. Acesta a rămas paralizat de la gât în jos: „Șeful meu a angajat un puști din sat. L-am prins la furat. Trebuia să îl duc la poliție, dar nu am făcut-o fiindcă era mic. M-a amenințat că se face mare și mă omoară, că îmi dă cu toporul în cap. După șase ani, ne-am întâlnit și exact așa s-a întâmplat… și de atunci a început coșmarul vieții mele”, a povestit acesta cu lacrimi în ochi.
În ciuda dificultăților întâmpinate, Mitică își ia puterea de la copii: „N-am nici mâini, nici picioare. Mi-au rămas doar sufletul și copiii”. Ioana, una dintre fiicele acestuia, va demonstra echipei Visuri la cheie că motivația unui om este adevăratul conducător al unei bătălii.
„Tata m-a învățat să nu renunț niciodată. Lupți până câștigi!”. Voința puternică a bărbatului o va inspira și pe Cristina Joia: „Mintea noastră ne împiedică să facem lucruri”, va concluziona aceasta.
Ce se va întâmpla în momentul în care bărbatul își va vedea casa renovată aflăm de la 21:30, în noua ediție Visuri la cheie. Emisiunea este disponibilă, în avans, pe VOYO.
Visuri la cheie – crede în oameni
Gallery