ß
În sezonul 8, fanii emisiunii „Visuri la cheie” o cunoșteau pe Ana Maria Vuzdugan într-un context trist. Acum, tânăra de 19 ani are o veste frumoasă pentru toți cei care au văzut-o la televizor: e fericită alături de băiatul căruia i-a spus „DA” în fața ofițerului Stării Civile.
Ana Maria Vuzdugan și frații ei s-au descurcat singuri după ce mama lor a murit, iar tatăl i-a părăsit. Cei patru frați s-au susținut unul pe altul, iar echipa Visuri la cheie le-a renovat apartamentul în care s-au mutat cu toții.
Ana Maria Vuzdugan a trecut peste chinul din trecut și a început o nouă viață. Tânăra din Petroșani s-a căsătorit civil cu iubitul ei, Nicolae, un tânăr pe care viața i l-a scos în cale când credea mai puțin.
„Noi ne cunoaștem din copilărie, însă el a plecat în străinătate. Ne-am reîntâlnit în vara anului trecut și am reluat legătura”, ne-a dezvăluit Ana Maria, care și-a urmat iubitul în Germania, pentru câțiva ani de muncă și trudă. „O să facem nunta în Germania, unde ne-am stabilit temporar. O să stăm acolo o perioadă, dar peste câțiva ani vrem să ne întoarcem acasă”, mai spune tânăra.
Visuri la cheie a dat startul înscrierilor în sezonul 10. Înscrie o familie AICI!
Ana Maria i-a avut aproape pe cei trei frați ai ei, Andrei, Vlad și Răzvan, cu care a împărțit tot greul ultimilor ani. La cununie au mai fost tatăl logodnicului ei și două prietene. Nu au vrut să facă mare caz din această uniune. Tânăra de la Visuri la cheie a dezvăluit că nu s-a gândit nicio clipă să-i spună tatălui ei că se mărită. Nici nu crede că lui i-ar păsa.
„Probabil tata știe de cununie, dar nu mai păstrez legătura cu el. Nu cred că m-ar întreba ceva de viața mea, nu cred că-i pasă. Dar nici eu nu aș avea de gând să-i dau detalii”, a mărturisit Ana Maria.
După ce au rămas fără părinți, frații Vuzdugan au ajuns în plasament. Mulțumită fratelui mai mare, Andrei, care s-a întors de la muncă din Anglia, cei trei frați mai mici au fost trecuți în grija lui.
Andrei și frații săi locuiau într-o casă primită moștenire de la bunica din partea mamei, însă condițiile de trai erau jalnice. Spre surprinderea lor, un român stabilit în Spania a contactat echipa Visuri la cheie pentru a o anunța că familia lui vrea să le doneze fraților Vuzdugan un apartament cu trei camere, în Petroșani. Acel apartament a fost renovat de Visuri la cheie pentru a fi transformat în locuința de vis a patru frați fără părinți.
Ana Maria și frații ei au luat legătura cu binefăcătorul lor, pentru a-i mulțumi, iar acum se caută mereu de sărbători.
„Frații mei locuiesc încă acolo. Am reușit să vorbim cu el, a și fost în țară, în 2021, când a venit aici. Întâlnirea a fost foarte frumoasă, ne-am cunoscut și am vorbit mult. Ținem legătura cu el și familia lui și ne auzim de sărbători”, ne-a mai spus Ana Maria.
Visuri la cheie a dat startul înscrierilor în sezonul 10. Înscrie o familie AICI!
Visuri la cheie – Crede în oameni!
Gallery