ß
  • PRO TV
  • Ultimul mesaj public al lui Petrică Mîțu Stoian înainte de moartea fulgerătoare

Ultimul mesaj public al lui Petrică Mîțu Stoian înainte de moartea fulgerătoare

Ultimul mesaj public al lui Petrică Mîțu Stoian înainte de moartea fulgerătoare

Petrică Mîțu Stoian a murit, sâmbătă, la Spitalul Județean Reșița, pe fondul unor complicații suferite după Covid-19. În ultimul mesaj public către fani și apropiați, interpretul de muzică populară i-a sfătuit pe toți să trăiască fiecare clipă la intensitate maximă.

Petrică Mîțu Stoian avea 61 de ani și sute de mii de admiratori în țară și peste hotare. În ultima sa postare pe contul de socializare, interpretul a distribuit un clip al piesei sale De-aș mai fi băiat o dată. Era 27 octombrie, iar solistul muncea de zor la o emisiune TV. Peste câteva zile urma să se interneze într-o clinică din județul Caraș-Severin pentru o terapie specifică pacienților care s-au vindecat de Covid-19.

Profitați din plin de toate momentele vieții!”, a scris pe Facebook cântărețul, plâns acum de prietenii artiști, de familie și de admiratori înfocați.

Ce să spun, sunt răvășit. Nu-mi vine să cred că am pierdut unul din cei mai buni prieteni. Joi, în jurul orei 20:30, ne întorceam de la București, el era în Craiova și era foarte aglomerat. Atunci mi-a spus că pleacă, că vrea să se refacă 20 zile la o clinică, dar nu stiam la ce clinică. E unul dintre prietenii mei și a plecat atât de repede. Nu îmi vine să cred”, a declarat, distrus de durere, Constantin Enceanu, la România TV.

Petrică Mîțu Stoian, șoc septic în urma unei bronhopneumonii

Interpretul de muzică populară a fost adus cu ambulanța la Spitalul Județean Reșița, după ce a început să tușească cu sânge. Conform medicului care i-a urmărit starea de sănătate, Petrică Mîțu Stoian a făcut o bronhopneumonie, iar decesul a survenit în urma unui șoc septic.

Îmi pare rău că trebuie să dau această veste, domnul a venit la Clinica Nera să facă terapie hiperbară post-COVID, din păcate a dezvoltat o bronhopneumonie care a fost mult mai amplă decât trebuie și a decedat în urma unui șoc septic. Șocul septic ireversibil este o boală destul de serioasă, chiar foarte serioasă, cu mortalitate foarte mare, a fost pus pe tot ce trebuie, dar din păcate organismul dânsului nu a mai rezistat”, a dezvăluit, pentru expressdebanat.ro, dr. Cosmin Librimir, directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Reșița.

Fotografii: Agerpres

Vezi și VIDEO:

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni