Nu e genul relațiilor stabile, monogame, iar partenerele lui sunt de acord să-l aibă cu schimbul. Comediantul Nick Cannon va avea un nou botez în familia sa lărgită, după ce a aflat că una dintre iubitele sale îi poartă copilul în pântec. E al 12-lea moștenitor.
A spus că nu se va opri din făcut copii și s-a ținut de cuvânt. Comediantul Nick Cannon, despre care se glumește că poate lăsa o femeie gravidă de la distanță, va sărbători în curând venirea pe lume a celui de-al 12-lea său moștenitor.
Mama este Abby De La Rosa, femeia cu care a mai făcut doi copii. Iubita sa, care e un DJ cunoscut peste Ocean, a confirmat pe contul ei de Instagram că Nick Cannon este tatăl viitorului său copil.
Comediantul distribuie, la rândul lui, nenumărate fotografii cu gemenii Zion și Zillion, pe care îi are cu Abby De La Rosa. Vedeta spune că micuții îl fac un om fericit și împlinit. Postări similare sunt și pe contul partenerei sale.
FOTO: @hiabbydelarosa
DJ, prezentatoare TV, influencer și fotomodel, Abby De La Rosa (31 de ani) este cea mai recentă iubită a comediantului Nick Cannon. A ajuns în centrul atenției în decembrie 2021, când a dezvăluit că gemenii pe care-i are cu Nick Cannon nu au fost un „accident”, ci o sarcină plănuită.
Femeia se pregătește să nască din nou, după ce în iunie a confirmat sarcina.
„O noapte cu o balanță se poate transforma în 3-4 ani. Aveți grijă”, a scris femeia pe Insta. Apoi a adăugat: „La naiba. O noapte s-a transformat în 4 ani și trei copii, foarte repede. Nu mint aici”, a mai scris De La Rosa.
Recent, ea a afirmat că nu e deranjată de faptul că se află într-o relație poliamoroasă, dar că tânjește după monogamie.
„Fiind deschisă în relația mea, nu schimbă și nu elimină tipul de mamă care sunt pentru copiii mei, întregul care sunt pentru ei și puterea pe care o împărtășesc cu ei”, a spus ea în podcastul Lovers and Friends.
Nick Cannon îi are pe gemenii Maroccan și Monroe (11 ani) cu fosta soție, Mariah Carey. Din relația cu modelul Brittany Bell s-au născut un băiat, pe nume Golden, și o fată, pe nume Powerful Queen.
În iunie anul trecut s-au născut gemenii Zion și Zillion, din relația cu DJ Abby De La Rossa.
În aceeași lună, modelul Alyssa Scott l-a născut pe Zen, băiețelul care s-a stins din viață la doar cinci luni din cauza unei tumori pe creier.
Starul TV spune că nu are de gând să se lase din făcut copii și vrea să bată toate recordurile. Nick Cannon a fost căsătorit cu Mariah Carey, în perioada 2008-2016. De atunci a avut doar iubite și relații pasagere.
Fotografii: Getty Images/@hiabbydelarosa
Vezi și VIDEO:
Gallery