ß
Pe Gianina din Las Fierbinți o știu toți fanii serialului, și cu bune și cu rele. Însă viața privată a actriței care îi interpretează rolul rămâne o necunoscută pentru mulți.
Anca Dumitra e o actriță discretă, care preferă să lase munca din spatele ecranului și scenei să vorbească în locul ei. Însă, în emisunea La Măruță, actrița, care joacă rolul Gianinei în serialul „Las Fierbinți”, a vorbit despre un aspect atât de comentat de fanii ei. Are sau n-are Anca Dumitra un iubit, în viața de zi cu zi? Păi, de ce să nu aibă, dacă Gianina se descurcă de minune la acest capitol?
„Gianina îl are și pe Robi, și pe Giani. Gianina are mai mulți. Este discretă Anca Dumitra”, a mărturisit actrița, spunându-i lui Cătălin Măruță că restul ține pentru ea.
Actrița în vârstă de 31 de ani și-a amintit cum a ajuns ea să joace în Las Fierbinți, după ce a luat castingul în perioada în care era studentă.
„În facultate am fost nu neapărat genul ăla tocilar, dar mi s-a părut că până nu termin cei trei ani de studiu și ceilalți de masterat nu am ce să ofer. N-am vrut să mă prezint la niciun casting și, în anul I de masterat, știu că am fost chemată și m-am dus. Și uite-mă aici, șapte ani de zile mai târziu, la tine în platou”, a spus Anca Dumitra.
Actrița din Las Fierbinți spune că serialul, aflat la al 15-lea sezon, este doar o parte a carierei sale de actor de film și teatru. Anca Dumitra a jucat și încă mai joacă importante roluri dramatice, precum cel din spectacolul Vrăjitoarele din Salem (teatru) și cel din filmul Doing Money, produs de BBC Two.
„În cei cinci ani de facultate nu m-am remarcat cu comedia. Am făcut numai chestiile dramatice din școală, le-am cam bifat pe toate. Și apoi a venit treaba asta cu serialul și m-a luat și pe mine prin surprindere, că nu știam că am și latura asta comică”, a spus Anca Dumitra.
Află din filmul de mai jos de ce nu a câștigat Anca Dumitra niciun concurs de miss!
Gallery