Cătălin Măruță este unul dintre cei mai simpatici și longevivi prezentatori din showbiz-ul românesc. Pe 27 ianuarie, el împlinește 45 de ani, iar anul acesta marchează și 16 ani de când realizează zilnic emisiuni la ProTV.
Cătălin s-a născut pe 27 ianuarie 1978 la Târgu Jiu. Este unicul copil al lui Constantin și Rusalina Măruță.
Prezentatorul spune, ori de câte ori are ocazia, cât de recunoscător le este părinților lui pentru educația pe care a primit-o și pentru în felul în care l-au crescut.
De asemenea, nu ratează niciun moment pentru a le arăta dragostea și aprecierea: „Am gândit liber dintotdeauna. Pentru asta, sunt recunoscător familiei mele, unde democrația a fost literă de lege. Ai mei și-au dorit întotdeauna să fiu fericit și liber. Și dorința le-a fost împlinită. Educația lor a dat roade. N-am făcut niciodată rabat de la libertatea de exprimare. Evident, asta mi-a adus și prieteni, și dușmani, dar mi-am asumat riscul de la bun început”.
În urmă cu câțiva ani, cu ocazia zilei de naștere a mamei sale, Cătălin a postat o fotografie cu mama sa și un mesaj emoționant de „La Mulți Ani”. „Neatza ! Ea este persoana pe care am iubit-o de când am deschis ochii și e persoana pe care am să o iubesc toată viața mea ! Mulțumesc pentru tot ! Te iubesc mamă!”, a postat Cătălin pe pagina sa de Facebook.
Parcursul academic și cariera de prezentator TV
Cu toate că meseria de prezentator i se potrivește perfect, Cătălin nu și-a dorit în tinerețe să urmeze o carieră în televiziune. Când era mic se gândea la tot felul de meserii din diferite domenii, de la agent de circulație, până la geolog sau avocat. După ce a terminat liceul, Cătălin a decis să se înscrie la Facultatea de Drept. Însă, în timpul studenției și-a dat seama care era vocația lui.
„Eh, au fost multe bătăi de cap ! De la agent de circulație, marinar, pilot, miner, pompier, salvamontist, până la geolog sau avocat. Ultima opțiune s-a concretizat în studiile de specialitate, pentru că am absolvit Facultatea de Drept. Dar am ajuns în televiziune, unde n-am crezut să calc vreodată”, a spus Cătălin pentru PRO TV.
În timpul facultății, Cătălin s-a angajat la un post de radio, iar de acolo a plecat la postul TV Nova. După o perioadă scurtă, a dat un interviu la Televiziunea Română și a fost selectat pentru a deveni prezentatorul emisiunii Tonomatul DP 2. În paralel lucra la postul de radio Activ FM.
Din 24 octombrie până în 23 decembrie 2005 a prezentat emisiunea „Trezește-te la realitate cu Măruță” la postul Realitatea TV.
În 2006 a prezentat și show-ul Eurovision alături de Luminița Anghel.
Pe data de 22 septembrie 2007 a ajuns în PRO TV, ca moderator al emisiunii „Happy Hour”, unde a reușit tot timpul să-și înveselească publicul cu farsele pe care le făcea colegilor de breaslă.
Din 2013 emisiunea și-a schimbat numele în „La Măruță”.
Astfel, de aproape 16 ani, Cătălin reușește să-și țină publicul aproape cu invitați cunoscuți, știri în premieră și o atmosferă încărcată de energie.
Întrebat într-un interviu la ce s-a așteptat când a auzit că a fost acceptat în familia PRO TV, Cătălin a răspuns că pentru el a fost un vis devenit realitate. „A fost un vis curajos care s-a împlinit. Am venit cu gânduri mari, dar asta nu e o surpriză pentru nimeni. Am recunoscut mereu că gândurile mari legate de PRO TV le aveam de pe vremea când lucram în alte televiziuni”.
În prezent, „La Măruță” este una dintre cele mai vizionate emisiuni ale postului PRO TV.
Emisiunea se difuzează de luni până vineri de la ora 15:00 și durează două ore.
În ianuarie 2023, în cadrul emisiunii, Cătălin și-a întristat fanii cu un anunț. Acestea le-a spus că va lipsi o perioadă din cauza unor probleme de sănătate care necesită intervenție chirurgicală.
„Sunt programat să fac o operație de ligamente încrucișate. Voi lipsi o perioadă de la emisiune. Îmi e frică de tot, îmi e frică de intervenție”, a spus el.
La câteva ore după operație, Cătălin a postat pe Instagram mai multe clipuri în care a povestit că intervenția a decurs foarte bine și că se simte excelent.
„Gata. Pacientul a supraviețuit. Vă mulțumesc pentru mesaje. M-a așteptat asistenta personală”, a spus prezentatorul TV referindu-se la soția sa, Andra.
„Am fost LIVE toată operația, adică nu am fost anesteziat total. Am văzut toată operația”, a continuat Cătălin Măruță.
Viața personală și familia lui Cătălin Măruță
Din 2006, Cătălin Măruță trăiește o frumoasă poveste de dragoste cu Andra, una dintre cele mai apreciate cântărețe din România și jurata show-ului „Românii au talent”.
„Destinul a făcut să ne apropiem, de la o întrevedere la alta, vedeam câte lucruri avem în comun. Și odată, la Cerbul de Aur, ne-am dat seama că e ceva romantic între noi, că nu mai suntem doar amici.
El a trimis un curier cu un braț de trandafiri până la camera mea. Am fost impresionată. De-atunci suntem împreună", a povestit Andra despre începutul relației lor pentru PRO TV.
În 2008, cei doi s-au căsătorit, iar trei ani mai târziu, în 2011, au devenit părinții unui băiețel pe care l-au botezat David.
Despre nașterea fiului său, Cătălin a spus că a fost un moment emoționat și unic pentru el. Patru ani mai târziu, în iulie 2015, Andra a născut cel de-al doilea copil, o fetiță pe nume Eva Maria Ioana.
În prezent, Cătălin are toate motivele să fie mulțumit pe plan personal. Are o soție superbă, care încântă publicul cu fiecare apariție, și doi copii frumoși care le calcă pe urme.
Gallery