Viorica și Ioniță de la Clejani au ajuns în mijlocul unui scandal de proporții, după ce Fulgy, fiul lor, a fost oprit de poliție în trafic și oamenii legii au constatat că acesta consumase substanțe interzise.
După ce tânărul a ajuns acasă, acesta a început să posteze pe rețelele de socialziare mai multe filmulețe prin care afirma, inițial, că nu s-a drogat, pentru ca mai apoi să afirme că a fost la studioul lui Alex Velea și acolo toată lumea fuma cannabis, astfel că el a inhalat fum.
În momentul în care scandalul a luat proporții, Fulgy a ajuns la Spitalul de Psihiatrie, presa tabloidă afirmând că Ioniță de la Clejani a fost cel care a luat decizia ca fiul lui să fie internat. Însă, invitat în emisiunea „La Măruță”, cântărețul a afirmat că fiul lui este acasă.
Cu toate acestea, în lumea mondenă s-a vehiculat că Ioniță de la Clejani nu a vrut să recunoască public faptul că Fulgy este internat în prezent. Iar cel care afirmă acum acest lucru este chiar Alex Velea.
„Suntem alături de familia Clejanilor, care a fost forțată de împreujurări să-și denunțe și să-și interneze copilul la Spitalul Clinic de Psihiatrie. Nici nu vreau să-mi imaginez ce e în sufletul unor părinți aflați în situația de a spune că toate greșelile, injuriile și aberațiile fiului lor sunt doar o strategie de marketing. #salvatilpefulgy”, a scris Alex Velea pe Instagram, la story.
Pe VOYO poți urmări emisiunile preferate cu 24 de ore în avans! Vezi și noua ofertă de filme și seriale
Vezi și:
Gallery