Sărbătorile de iarnă se apropie, dar va fi cu siguranță un Crăciun diferit de cele pe care ni le amintim din anii trecuți. Fără evenimente speciale în mall-uri și parcuri, fără călătorii, fără târguri impresionante de Crăciun, fără mese festive la restaurant, fără petreceri de Crăciun, mai puțină aglomerație în magazine.
Din păcate, pandemia de Covid-19 determină autoritățile să ia tot mai multe măsuri restrictive, pentru a limita contactul fizic între oameni.
Apropierea este așadar tot mai redusă, iar multe lucruri pe care le consideram normale devin acum imposibile. Din fericire, pentru shopping există magazinele online, iar oferta din e-commerce este extrem de vastă. Și în anii trecuți magazinele online reprezentau o alternativă avantajoasă pentru cumpărături, dar acum tind să devină chiar necesare în multe cazuri, pentru a evita ieșirile în magazine clasice.
Retailerii online au evoluat de asemenea, magazinele online propun soluții tot mai performante din punct de vedere tehnic și la fel fac și firmele de curierat - totul pentru confortul clienților, pentru experiențe cât mai plăcute la cumpărături pe internet. Iată mai jos idei de cadouri de Crăciun interesante pe care le poți alege de pe internet, cu livrare la tine acasă:
Ceasuri de mână
Există pe internet o gamă extrem de variată de ceasuri de mână, atât ceasuri bărbătești, cât și ceasuri de damă și chiar ceasuri pentru copii. De la ceasuri ieftine, dar cu aspect foarte plăcut, până la ceasuri de la mărci premium și de lux, există variante pentru toate preferințele și pentru toate bugetele. Ceasurile de mână reprezintă un cadou universal, apreciat în orice context, deci pot deveni cadouri de Crăciun ideale. Ceasuri de mână sport, casual, fashion sau business - există modele pentru orice stil preferat. Bonus: în cele mai multe cazuri, prețurile de pe internet sunt mult mai mici decât în magazinele de ceasuri din comerțul offline.
Coșuri cadou
Această opțiune de cadouri este foarte des aleasă în SUA și în țări din Vestul Europei. Și în România au devenit tot mai populare variantele de cosuri cadou de Craciun, coșuri gourmet cu fel de fel de produse alimentare și băuturi rafinate - toate din categoriile premium și de lux. Contează conținutul din coșurile cadou, dar contează cel puțin la fel de mult modul de ambalare. Pentru că toți știm că estetica ne impresionează prima dată chiar și în cazul alimentelor și băuturilor, abia apoi ajungem la gust.
Bijuterii fashion
Sunt la modă și nici nu costă mult, dar reprezintă cadouri cu mega efect! Este vorba despre bijuteriile fashion, adică cele unde contează doar designeul, nu și materialele componente. Aurul și argintul sunt opționale, mai degrabă doar ca strat sau ca imitație. Coliere, inele, brățări sau cercei - toate pot fi comandate online la super prețuri. Cadouri pentru femei, desigur, ce vor fi apreciate, căci vor fi purtate în combinație cu diverse piese de îmbrăcăminte. Neavând valoare materială puternică, pot fi inclusiv de dimensiuni mai generoase, care să iasă în evidență în mod plăcut.
Parfumuri și alte produse cosmetice
Astfel de cadouri din sfera cosmeticelor sunt potrivite pentru a fi oferite atât femeilor, cât și bărbaților. Ideal este să se ofere parfumuri premium, cadouri apreciate de oricine. Produsele cosmetice de tipul cremelor și loțiunilor sunt cadouri mai sensibile, potrivite doar pentru relații foarte apropiate (rude și prieteni apropiați). De asemenea, se pot alege produse de make up, cadouri de obicei potrivite în a fi oferite de femei, pentru femei.
Gadgeturi
Mai ales tinerii (și copiii) sunt impresionați de tehnologia de ultimă generație. Există acum fel de fel de gadgeturi, dincolo de smartphone-uri și ceasuri de tip smartwatch, care se vand in magazine specializate. Ne putem gândi la becuri cu senzor de noapte, LED-uri cu funcție de party, console de jocuri, boxe portabile cu funcții de karaoke, drone sau roboți de aspirare (iată, pot fi și cadouri practice pentru locuință).
Decorațiuni
Toată lumea apreciază decorațiunile, căci au rolul de a însufleți orice casă și de a oferi sentimentul de acasă. Poți oferi rame foto, tablouri și fel de fel de alte obiecte pentru decorare, inclusiv artă abstractă. Ai grijă însă să te gândești la preferințele persoanei care primește cadoul (și chiar la preferințele familiei sale), pentru ca aceste cadouri să fie cu adevărat utile și apreciate.
Produse pentru animalele de companie
Foarte multe persoane au în prezent animale de companie și acestea sunt foarte iubite, fiind parte din familie. Poate fi vorba de câini, pisici, iepuri sau alte rozătoare, păsări exotice, chiar reptile și nu numai. Poate fi o idee interesantă să oferi cadouri care știi că vor avea utilitate concret pentru animăluțul de companie. Există online fel de fel de accesorii, unele practice, altele doar pentru amuzamentul proprietarilor.