• PRO TV
  • Masca de protecție, „extrem de eficientă” în combaterea răspândirii Covid-19. Ce au descoperit specialiștii

Masca de protecție, „extrem de eficientă” în combaterea răspândirii Covid-19. Ce au descoperit specialiștii

Masca de protecție, „extrem de eficientă” în combaterea răspândirii Covid-19. Ce au descoperit specialiștii

Măștile medicale de protecție, folosite pentru stoparea răspândirii infecției cu SARS-CoV-2, și-au dovedit eficacitatea, susțin cercetătorii din Hong Kong. Studiul lor dă peste nas celor care susțineau contrariul.

În lipsa unui studiu concret, care să arate fără dubiu eficiența măștilor de protecție în fața Covid-19, toate părerile exprimate în spațiul public sunt doar speculații. Cercetătorii din Hong Kong au reușit să înlăture orice dubiu și să confirme că măștile medicale pe care toată lumea le poate cumpăra de la farmacie sunt utile în combaterea răspândirii SARS-CoV-2.

Pentru a demonstra acest lucru, oamenii de știință au analizat modul în care se răspândește virusul în cazul subiecților infectați. E adevărat, experții chinezi nu au folosit oameni în cercetările lor, ci hamsteri de laborator.

Micile rozătoare au oferit, astfel, prima dovadă palpabilă a eficienței măștilor de protecție în fața noului coronavirus. Pentru a ajunge la o concluzie, cercetătorii au fost nevoiți să infecteze câțiva hamsteri și să-i delimiteze de cei sănătoși.  

Studiul a presupus plasarea unui hamster infectat în același mediu cu trei hamsteri sănătoși, dar separați de un „perete” realizat din bucăți de material din care sunt confecționale măștile sanitare obișnuite. Plasat doar în cușca cobaiului infectat, materialul de protecție a fost eficient în proporție de peste 83%.

Doar doi dintre cei 12 hamsteri cuprinși în acest studiu s-au infectat. Totodată, numărul cobailor infectați a crescut la 4 atunci când materialul de protecție a fost plasat pe cușca celor sănătoși.

Concluzia specialiștilor din Hong Kong este că măștile sanitare au un rol decisiv în blocarea transmiterii noului coronavirus, deci recomandarea purtării lor este una bună.

În experimentul nostru cu hamsteri am demonstrat foarte clar că, dacă rozătoarele sau oamenii infectați – în special asimptomatici sau simptomatici – își pun mască pe față, ei chiar îi protejează pe cei din jur. Acesta este cel mai serios rezultat pe care l-am arătat aici”, a declarat dr. Yuen Kwok, de la Universitatea din Hong Kong, citat de scmp.com.

FOTO: Agerpres

În multe state din lume, purtarea măștii de protecție este obligatorie în spațiile închise (transportul în comun, magazine, la locul de muncă). În România, amenda pentru lipsa măștii de protecție în spațiile închise se încadrează între 500 și 2.500 de lei.

În Qatar, stat care a înregistrat 32.600 de cazuri și 15 decese, lipsa măștii în spațiile închise se pedepsește cu amendă de până la 51.000 de euro sau cu închisoarea de până la 3 ani. 

Fotografii: Getty Images/Agerpres

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni