ß
Daniel Pavel a făcut un anunț total neașteptat la începutul Consiliului din această seară!
Doar în această săptămână vor fi folosite voturile exprimate la modul general, acesta a fost anunțul lui Daniel Pavel înainte de a rosti numele concurentului care părăsește jungla din Republica Dominicană.
„Clar mă așteptam să urmez la nominalizare. Mi-e foarte greu să verbalizez acum ce simt. Nu vreau să plecăm niciunul și nu îmi vine să cred că o să plece în momentul ăsta. Sunt șocată”, a spus Carmen.
Remus Boroiu a mărturisit că se simte în pericol și că este recunoscător pentru toată experiența pe care a avut-o la Survivor 2023.
„În momentul de față simt un pericol real în a pleca acasă. Încă nu înțeleg de ce s-a întâmplat asta. Sunt recunoscător pentru absolut tot ce am trăit aici. Sunt multe lecții pe care o să le iau cu mine”, a spus Remus.
Mihai Zmărăndescu a părăsit Survivor România 2023 în această seară, în urma voturilor exprimate la modul general. Faimosul a legat o conexiune aparte cu Războinicii, care l-au aplaudat în timp ce se îndrepta spre ieșirea din Consiliu.
Înainte de anunțul lui Daniel Pavel, Faimosul și-a exprimat părerea față de alegerea Ștefaniel Stănilă. Concurentul a susținut faptul că votul colegei sale nu a fost justificat și a judecat caracterul unor oameni pe care i-a cunoscut în competiție.
„Votul Ștefaniei a venit către mine inopinat, fără justificare. Motivul pentru care m-a nominalizat a fost să nu intre în cu Kamara, știind că are șanse foarte mari să ajungă foarte departe în competiție. Șerpărie. Asta ține de caracterul oamenilor și de cum sunt ei cu adevărat. În același timp, când o să ies o să mă duc direct la băiatul meu. Și atât”, a spus Mihai Zmărăndescu.
Faimosul și-a luat rămas bun de la Faimoși, dar și de la Războinici, pe care i-a îmbrățișat înainte de a părăsi Consiliul.
„Foarte bine, ce pot să zic. Plec dintre anumiți șerpi. Vă mulțumesc (Războinicilor)! Ați fost mai oameni decât mulți din echipa asta, chiar dacă am fost adversari pe traseu. Aici am văzut că mulți aleargă după premiul cel mare și o să realizeze că pot avea toți banii din lume, dar coloana vertebrală rămâne cea mai importantă”, a spus, printre altele, Mihai Zmărăndescu.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Faimoșii au nominalizat! Cine sunt concurenții care se află la un pas de eliminare
Carmen Grebenișan se află la un pas de eliminare în urma nominalizării colective. Ionuț Iftimoaie, purtătorul de colan, l-a nominalizat pe Remus Boroiu, specificând faptul că din punctul lui de vedere are un caracter îndoielnic, deși condiția lui fizică este foarte bună, iar pe traseu se descurcă bine.
„De multe ori atitudinea lui arogantă m-a exasperat. Nominalizarea mea merge către o persoană care nu vreau să părăsească această competiție pentru că din punct de vedere sportiv este foarte bun. Aportul său este foarte important în sânul echipei. Votul meu merge către Remus”, a spus Ionuț Iftimoaie.
Ștefania, câștigătoarea Jocului pentru Imunitate Personală, l-a nominalizat pe Mihai Zmărăndescu.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Survivor 2023, 28 martie. Ada părăsește competiția din considerente medicale
Din cauza unor probleme de sănătate, Ada este nevoită să își ia rămas bun de la Faimoși și să părăsească emisiunea. Discursul său i-a emoționat până la lacrimi pe concurenți, chiar și pe cei din echipa albastră.
„Totul va fi bine, sunt convinsă de asta. Sănătatea e pe primul loc. Trebuie să stea liniștit în pătuț, fără stres, fără sport, fără lucruri de genul. Domul Dan, când am ajuns am spus că mai mult de două săptămâni nu prind aici”, a spus, printre altele, Ada.
A spus câteva cuvinte despre fiecare coleg, iar Zanni s-a înroșit când a auzit ce cuvinte i-a adresat: „Zanni, Elena, mulțumim! Când l-am văzut am zis că a venit să ne înjure. Dar de unde? Că a fost o plăcere să ne explice lucruri, să fie alături de noi. Elena la fel”, a mai spus Faimoasa.
Vezi momentul complet în videoclipul de mai jos
Gallery