După trei săptămâni petrecute în junglă, departe de cei dragi și de confortul de acasă, unii războinici se simt neputincioși. Răzvan Danciu este copleșit de tristețe din această cauză, iar Andreea Moromete îl consolează.
Cei doi tineri s-au retras în pădure, mai departe de camp, și au purtat o discuție despre ce se întâmplă cu adevărat la Survivor.
„Ce realizez aici este că nu există nimic mai de preț decât familia”, va spune Răzvan Danciu, tânărul student în vârstă de 20 de ani”.
„Gândește-te că familia e singura care ne acceptă exact așa cum suntem noi, știi? La ei poți să te întorci mereu, că te primesc acolo cu brațele deschise ”, va adăuga Andreea Moromete.
Răzvan are 20 de ani, iar până acum doar a studiat. El spune că s-a înscris la Survivor pentru a-și demonstra că poate face față unei astefel de provocări. Concurentul crede că una dintre cele mai mari provocări ale acestei competiții este viața în sălbăticie, cu tot felul de lipsuri: „Să dormim pe scândură, fără confortul unui pat. Îmi imaginez cum ne va ploua, deci va fi destul de greu”.
Răzvan recunoaște că are emoții legate de traseu:„Cea mai mare frică este de a pierde multe jocuri de recompensă și de comunicare”, a spus el înainte de plecarea în Republica Dominicană.
Mai multe detalii poți vedea în materialul video de mai sus.
Gallery