Pandemia de coronavirus are efecte dezastruoase asupra economiei și din ce în ce mai multe state au început să facă planuri pentru ieșirea treptată din carantină. Austria și Danemarca sunt primele țări care au anunțat, luni, că au planuri concrete pentru revenirea la normalitate, în speranța că au depășit vârful epidemiei.
Austria plănuiește să redeschidă micile magazine, începând cu data de 14 aprilie, urmând apoi ca și centrele mai mari să o facă, de la data de 1 mai. În funcție de cum evoluează epidemia de coronavirus, mai ales după vacanța de Paște, e posibil să se redeschidă și restaurantele, hotelurile și școlile pe la mijlocul lunii mai, însă această decizie se va lua abia la final de aprilie.
Rămân valabile regulile stricte legate de purtarea măștii în public, distanțarea socială și numararul de oameni care au voie în același timp în magazine. Evenimentele publice ar putea primi undă verde din iunie.
Cancelarul austriac Sebastian Kurz laudă reacția rapidă a țarii sare în lupta cu coronavirusul: Austria a decretat carantină națională începând cu 16 mai, mai devreme decât țările vecine.
“Am reacționat mai repede și mai strict în Austria decât în alte țari, deci am putut preveni ce a fost mai rău, cel puțin pană acum. Acest lucru ne dă posibilitatea să ieșim din această criză mai repede”, a spus oficialul austriac.
Decizia autorităților austrice este însă influențată de populație, care dă semne de frustrare din cauza carantinei, scrie Washington Post.
Kurz le cere însă austriecilor să respecte cu strictețe măsurile în perioada următoare, mai ales că urmează Paștele, iar vremea se anunță frumoasă.
Și danezii se gândesc la ieșirea din carantină, iar primele planuri sunt legate de grădinițe și școli: dacă nu se înmulțesc cazurile de coronavirus, acestea s-ar putea redeschide începând cu 15 aprilie.
Bloomberg scrie că membrii Guvernului vor avea discuții și cu importanți oameni de afaceri pentru a stabili în ce condiții se poate relua și activitatea acestora. Totuși, unele restricții vor rămâne valabile câteva luni de acum înainte, iar dacă numărul de cazuri de coronavirus vă creste, măsurile se vor înăspri din nou.
Danemarca se laudă că a introdus carantina din timp, de la 11 martie, și a avut o testare eficientă, lucru care a ajutat la ținerea epidemiei sub control.
Guvernul ceh a hotărât să permită redeschiderea magazinelor care vând materiale de contructii și să le permită oamenilor să facă sport în aer liber, atâta vreme cât activitatea sportivă nu se face în grup. Mai multe magazine urmează să se redeschidă după Paște.
Belgia, Franța sau Spania examinează și ele modalități prin care ar putea relaxa condițiile de carantină, însă liderii europeni sunt rezervați în a lua încă decizii în această privință.
Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a declarat: "Ar fi iresponsabil să vă spun o dată la care restricțiile vor fi ridicate sau măcar relaxate, iar apoi să nu mă pot ține de promisiune pentru că numărul mare de infecții nu a mai permis acest lucru”.
Însă aceasta a promis că “se gândește zi și noapte la modalități în care să protejeze sănătatea oamenilor, dar și la un proces prin care aceștia să reia viața socială, pas cu pas”.
Francezii nu sunt încă pregătiți pentru a relaxa măsurile, iar primul ministru Édouard Philippe susține că totul se va face gradat.
Țari că Italia, Germania și Marea Britanie iau în calcul și varianta de a le permite să își reia activitatea doar oamenilor care au avut coronavirus și acum prezintă anticorpi.
După ce, mai bine de două săptămâni, numărul deceselor a fost în continuă scădere, Italia plănuiește să iasă din carantină.
În Italia a scăzut numărul pacienților cu Covid-19 care au nevoie de terapie intensivă, iar numărul îmbolnăvirilor a crescut cu foarte puțin.
În weekend, ministul Sănătății Roberto Speranza a făcut declarații despre ieșirea țării din starea de carantină, care a început pe 9 martie, discutând și protocoalele care se impun pentru aplicarea acestei măsuri.
Speranza a declarat că există cinci direcții pe baza cărora guvernul de la Roma plănuiește să implementeze ”faza a doua” a stării de urgență, când restricțiile impuse de carantină vor fi ridicate.
Conform ministrului, rămâne în vigoare distanțarea socială, folosirea pe scară largă a măștilor de protecție a feței, în timp ce sistemul medical local vă fi pus la punct, astfel încât să permită tratarea mai rapidă a cazurilor de Covid-19.
Testarea vă fi extinsă, inclusiv cu ajutorul aplicațiile de pe telefonul mobil și al altor forme de tehnologie digitală, în timp ce o rețea de spitale care să îngrijească exclusiv pacienții cu Covid-19 vă fi pusă la punct.
”Nu putem exclude un noul val de infectări până când nu este distribuit în masă vaccinul”, a declarat Speranza pentru La Republica.
”Avem în față niște luni dificile. Treaba noastră este să creăm condițiile pentru a trăi cu virusul printre noi”.
Starea de urgență, care limitează strict circulația oamenilor și îngheață toate activitățile economice non-esențiale, durează oficial până la 13 aprilie, dar este de așteptat să fie extinsă.
Gallery