ß
Căpitanul Tom Moore, care a supraviețuit celui De-al Doilea Război Mondial, a lansat o provocare online, în joacă. Scopul lui era să strângă 1.000 de lire până la ziua sa de naștere, când va marca un secol de viață.
Oamenii simpli sunt capabili de fapte incredibile. O demonstrează și Tom Moore, un veteran al celui De-al Doilea Război Mondial din Marea Britanie. Chiar dacă se deplasează cu ajutorul unui cadru metalic, bătrânul a promis că va da 100 de ture grădinii sale pentru a demonstra că se poate, dar și pentru a strânge bani pentru sistemul medical britanic.
Scopul lui era să obțină 1.000 de lire, adică aproape 1.150 de euro, însă a reușit ceea ce nimeni nu credea. Din 7 aprilie 2020, când și-a început maratonul în propria grădină, și până azi, 16 aprilie 2020, a strâns nu mai puțin de 12,35 de milioane de lire sterline (14,17 milioane de euro), iar suma este în continuă creștere.
Peste 632.000 de persoane au donat pentru a susține cauza lui, iar bătrânul s-a ținut de cuvânt: a făcut câte 10 ture de grădină în fiecare zi, până a realizat cele 100 de ture. Ultima etapă a provocării lui a avut loc chiar azi, 16 aprilie 2020. Vezi video mai jos!
La 30 aprilie 2020, Tom Moore va împlini 100 de ani, iar toți cei care au susținut cauza lui i-au urat deja cel mai călduros La mulți ani posibil.
Când facem bine, #nefacembine.
Tom Moore este inginer de meserie, iar în timpul războiului a instruit ofițeri. Ulterior a fost trimis în India și a servit și luptat în regiunea Arakan (sud-estul Asiei).
Fotografii: Profimediaimages.ro
Vezi și VIDEO: Viata bate vlogul - sez. 2, episodul 4: Alvarez, criza de identitate
Gallery