ß
Olivia Addams lansează o nouă poveste în versuri și imagini profunde, cea a piesei Are we there. În clip, artista ia chipul unei adolescene implicate în diferite situații conflictuale.
Chiar dacă, inițial, nu reacționează, imaginea victimelor o afectează emoțional și o transformă dintr-o prezență impasibilă în una care ia atitudine și se implică pentru a schimba lucrurile în bine. Astfel, Olivia continuă demersurile de conștientizare și lupta împotriva bullyingului, pe care a început-o anul acesta atât prin piesele ei, cât și prin rețelele de socializare.
Piesa Are we there a fost compusă de Marius Dia și Olivia Addams, iar de producție s-au ocupat Marius Dia și Alex Parker.nIsabella Szanto a regizat clipul, Roberto Stan a fost director de imagine, iar producția video a fost semnată de Loops Production.
“Uneori sunt atât de concentrată pe visul meu încât nu îmi iau timpul necesar să privesc înapoi și să conștientizez ce am făcut până în acest moment. Întotdeauna mă uit la următorul lucru pe care-l am de făcut și mă întreb mereu >. De fapt, nu destinația este cea care contează, ci călătoria în sine. Știu că poate pare un clișeu, însă este lecția pe care am învățat-o abia recent și care m-a inspirat să scriu această piesă”, a spus Olivia Addams.
Atât piesa, cât și clipul au un mesaj extrem de puternic, pe care Olivia își dorește să-l facă din ce în ce mai cunoscut. “Fiind victimă a bullying-ului, știu cum este să te simți blocat ani de zile în perioada liceului, trăind această problemă, să te întrebi mereu când se va termina. Mesajul meu pentru voi toți este să aveți curaj și răbdare, pentru că totul va fi bine, voi sunteți cei care contați, sunteți importanți și unici, așa că nu lăsați o zi sau o perioadă proastă din viață să vă ia bucuria acestei călătorii frumoase, pe care nu o veți uita niciodată”, a completat artista.
Vezi și: Selly părăsește 5GANG - Trending Review cu Daragiu - episodul 46
Gallery