Connect-R și Smiley au intrat în „conflict” odată cu lansarea uneia dintre cele mai așteptate colaborări masculine din muzica românească. „Rita” este piesa fierbinte a verii, dar și femeia care îi pune pe jar pe Smiley și Connect-R în noua producție muzicală plină de intrigă amoroasă și ritmuri de afro-swing, semnată de cei doi artiști.
„Mi-a plăcut din prima piesa asta, așa cum mi-au plăcut toate piesele lui Connect-R de până acum. Îl știu de mult timp, am mai colaborat, suntem prieteni, iar muzical vorbind sunt fanul lui, îmi place cam tot ce face. «Rita» este o piesă de dans, dar și de feeling, este o piesă lucrată în detaliu despre o temă foarte actuală: Ce alegem în viață, cine triumfă? Nevoia de siguranță și confort sau inima? Sunt sigur că o să vă placă și clipul, este ca un film căruia abia aștepți să-i vezi finalul, dar care rămâne unul deshis în mintea, amintirile și inima fiecărui om care ascultă piesa”, a spus Smiley despre „Rita”, pe care speră să o audă cât mai des în playlisturile de vară ale oamenilor.
„Mă bucur mult că am făcut o piesă cu Smiley pe care eu îl consider poate cel mai mare star pop de la noi din țară. Am mai lucrat cu el la începutul carierei mele și am rămas încă de atunci impresionat de calitățile lui de om de studio, de compozitor. Am venit cu «Rita» la el aproape gata, și-a scris strofa, a făcut și un after-refren superb și iată că a ieșit o piesă care sperăm din suflet să placă. Deși eu mi-am obișnuit publicul în ultimul timp cu piese care vindecă, ei bine, muzica trebuie și să bine dispună, nu doar să vindece. Așa e «Rita», te face să zâmbești, să dansezi, să te miști”, a afirmat Connect-R, care se pregătește să lanseze un album cu 10 piese în stil afro, fiind considerat unul dintre pionierii genului în România.
Coproducție Rappin’On Production, HaHaHa Production și Sprint Music, cu textul scris de Stefan Mihalache (Connect-R) si Andrei Tiberiu Maria (Smiley), cu muzica făcută tot de ei, împreună cu Șerban Cazan si Leon, iar mix-masterul este făcut de George Hora și Tudor Ion, „Rita” vine cu un sound aparte, dar și cu un mesaj unic, o viziune a unui bărbat părăsit de o femeie care se pregătește să se mărite cu altcineva.
Vezi și: Oferta lecțiilor de supraviețuire în cartier împreună cu Meitii - Facem Level (Summer Edition susținută de Republic of Gamers) – episodul 25
Gallery