ß
După ce în luna noiembrie a anului trecut, Dan Bălan a lansat piesa ”This Love We Breathe” (Dragostea pe care o respirăm), artistul nu i-a lăsat prea mult în așteptare pe fani și a filmat un videoclip. În mai puțin de 24 de ore, acesta a fost vizionat de peste jumătate de milion de oameni.
Imaginile, desprinse parcă dintr-un peisaj cosmic, i-au fascinat pe admiratorii lui Dan Bălan, care i-au scrii mii de mesaje pe Instagram. Printre aceștia s-a aflat și cântăreața Lidia Buble, care și-a exprimat aprecierea prin câteva emoji în formă de planete, sugerând că videoclipul te duce cu gândul la cosmos. Unul dintre fani i-a răspuns că i-ar plăcea să-i vadă cântând împreună.
Alții i-au scris că piesa are o energie purtenică, iar el pare un magician. ”Dan, de parcă m-am aflat pe o altă planetă, împrenă cu tine. Acest cosmos, această energie, este ceva de nedescris”, ”Acest clip este magic, iar tu ești un adevărat geniu”, ”Este ca un zbor printre stele”, au fost unele mesaje.
În videoclip, Dan Bălan cântă alături de Indira Edilbaeva, participantă în sezonul 10, la Vocea Ucrainei. Cântăreața, cu pseudonimul INDI a făcut parte din echipa juratului Dan Bălan și a ajuns până în finala concursului de talente.
Sursă foto: Instagram danbalan
Vezi și: Câștigătorii The Artist Awards 2020. Ce spun artiștii și creatorii de conținut despre premiile obținute
Gallery