ß
În România a fost lansată recent prima biserică virtuală, bazată pe Inteligența Artificială. Credincioșii se pot ruga online, pot dialoga cu un preot virtual, pot genera acatiste și chiar se pot spovedi.
BisericaGPT.ro este o platformă online ce poate genera rugăciuni pentru cei dragi. Enoriașii pot depune acatiste și pot cere o spovedanie contra cost. Răspunsurile sunt generate automat, folosind Inteligența Artificială și tehnologia ChatGPT.
Valentin Lăzureanu, tânărul care a creat platforma, a fost invitat în platoul emisiunii La Măruță. La dezbatere au participat și preotul ortodox Vasile Tămaș și preotul romano-catolic Francisc Doboș.
Cei doi slujitori ai Domnului au venit să ofere răspunsuri despre relația cu divinitatea în secolul tehnologiei.
„Să nu uităm că biserica ortodoxă, pe care o reprezint, și celălalte culte în general există și în mediul online. Nu putem vorbi despre o primă înfățișare a bisericii în online. Și noi, slujitorii, putem fi contactați în online. Necesitatea este ca penitentul să meargă în fața preotului duhovnic, adică să meargă în casa Domnului. (…) Nu este natural din punct de vedere spiritual ca un calculator să înlocuiască practic duhovnicul. Valentin spunea foarte clar că nici măcar nu și-a dorit acest lucru”, a spus părintele Vasile Tămaș.
„A ocupat un spațiu pe net. Evident, cei care ne privesc e bine să înțeleagă că nici el nu are pretenția aceasta și mai ales cea legată de spovadă”, este de părere și preotul Francisc Doboș.
„Știu că ne privesc suficient de mulți tineri și trebuie să înțeleagă că alături de părintele Francisc… noi n-am venit să purtăm o cruciadă asupra lui Valentin. (…) El și-a mărturisit credința. (…) Valentin a fost cinstit și a spus că este acolo un robot care generează câteva răspunsuri prin inteligența artificială, dar tainele trebuie săvărșite în fața preotului duhovnic într-o sfântă biserică din țară”, a mai spus părintele Tămaș.
Mai multe în materialul VIDEO de mai sus
Gallery