ß
Serialul „Groapa”, un proiect plin de acțiune și mister, promite să aducă telespectatorilor momente de neuitat. Primul episod va putea fi urmărit sâmbătă, 16 septembrie, de la 20.00, pe PRO TV și VOYO.
Românii vor avea oportunitatea de a descoperi modul în care iubirea și îndatoririle, șansele de a îți schimba propriul destin și conexiunile adevărate care există într-o familie pot schimba totul într-un univers în care nu este vreme pentru reguli și prietenii.
În primul episod al serialului, vom afla cine este Franco Pascu, interpretat de Emilian Oprea, și cum va interacționa acesta cu familia Vlahu. Din toamnă, actorul originar din Bârlad va intra în pielea unui personaj foarte interesant, atât prin acțiunile pe care le va desfășura, dar și prin caracterul misterios. Telespectatorii vor fi surprinși cu scene incredibile în care va apărea, iar dovadă sunt primele imagini de pe platoul de filmare. Vezi galeria foto și video-ul de mai jos:
Gallery