Lumea fimului este în stare de șoc: actorul Alec Baldwin a ucis cu o armă de recuzită un membru al echipei de filmare, iar altul este în stare gravă. Totul s-a întâmplat pe platoul westernului “Rust”.
Alec Baldwin i-a împușcat accidental pe directorul de imagine Halyna Hutchins, 42 de ani, și pe regizorul Joel Souza, 48 de ani. Hutchins și-a pierdut viața în acest accident tragic, care urmează să fie investigat de poliție. Deși a fost dusă de urgență cu elicopterul la spitalul University of New Mexico, aceasta nu a mai putut fi salvată. Souza a fost transportat cu ambulanța Christus St. Vincent Regional Medical Center.
Foto: Halyna Hutchins
Un purtător de cuvânt al lui Alec Baldwin a declarat că a avut loc un accident pe platourile de filmare din cauza unei arme de recuzită cu gloanţe oarbe care s-a declanşat din greşeală.
Foto: Joel Souza/ Profimedia
„Detaliile sunt neclare momentan, însă încercăm să aflăm mai multe. Vom face o anchetă completă în cazul acestui eveniment tragic”, au spus John Lindley, preşedintele sindicatului, și Rebecca Rhine, director executive, într-un comunicat oficial.
Actorul Alec Baldwin a fost văzut în stare de șoc, cu ochii înlăcrimați, după moartea tragică a Halynei Hutchins.
Poliția locală a precizat că detectivii anchetează acum ce tip de proiectil a fost descărcat și cum a avut loc accidentul teribil.
„Investigaţia rămâne deschisă şi în curs”, a spus un reprezentant al poliţiei. „Nu au fost făcute acuzaţii cu privire la acest incident. Martorii continuă să fie intervievaţi de detectivi”.
Gallery