ß
  • PRO TV
  • Soția lui Michael Schumacher face dezvăluiri despre multiplul campion F1 într-un nou documentar

Soția lui Michael Schumacher face dezvăluiri despre multiplul campion F1 într-un nou documentar

Soția lui Michael Schumacher face dezvăluiri despre multiplul campion F1 într-un nou documentar

Corinna Schumacher (50 de ani) vorbește pentru prima dată de la accidentul suferit de soțul ei. Soția lui Schumacher va apărea într-un documentar despre viața celui mai prolific pilot de Formula 1.

Un nou film documentar, realizat în cinstea marelui campion de Formula 1 Michael Schumacher, va ajunge în cinematografele din Germania și Elveția pe 5 decembrie 2019. În premieră, un trailer al documentarului intitulat Schumacher va fi prezentat în cadrul festivalului de film de la Cannes (14-25 mai 2019).

Soția lui Michael Schumacher și tatăl acestuia au acceptat să apară în documentar și să vorbească, pentru prima dată de la accidentul suferit la schi de pilotul de Formula 1.

Corinna Schumacher. FOTO: Getty Images

Spre deosebire de celelalte documentare realizate în cinstea lui Schumi, filmul creat de casa de producție BI 14 Film va beneficia de tot suportul familiei marelui pilot. În documentar vor apărea soția acestuia, Corinna, cei doi copii ai lor, Gina (22 de ani) și Mick (20 de ani), dar și tatăl lui Michael Schumacher, Rolf (73 de ani), scrie The Guardian.

Documentarul va prezenta imagini rare și dezvăluiri în premieră despre Michael Schumacher, care se află în comă de peste cinci ani. Conform familiei, în film nu vor fi prezentate fotografii sau imagini filmate cu Schumacher după accidentul suferit la schi.

Michael Schumacher era să-și piardă viața în accidentul suferit pe pârtie, la 29 decembrie 2013, în Alpii Francezi. El este ținut în viață de aparate.

Cine vine la Cannes anul acesta

Trailerul documentarului Schumacher va fi prezentat în cadrul festivalului de film de la Cannes din acest an. E de așteptat ca acesta să rivalizeze cu documentarul Maradonna, care va fi proiectat la Cannes în premieră.

Printre invitații de marcă din acest an se numără Sylvester Stallone, care își va prezenta noul film, Rambo 5. Invitat de vază este și starul cinematografiei franceze Alain Delon, care va putea fi văzut în pelicula din 1976 Mr. Klein.

Corneliu Porumboiu reprezintă România în acest an la Cannes cu filmul The Wistlers (La Gomera), cu care concurează pentru Palme d’Or 2019. 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni