Victor Toriani este unul dintre cei patru experți de la “Căsătoriți pe nevăzute”, un reality show bazat pe știință, destinat celor care nu au avut noroc în dragoste, dar n-au abondonat încă lupta de a-și găsi jumătatea. Emisiunea va avea premiera în această toamnă la PRO TV.
Ce m-a determinat să aleg psihologia este dragostea și curiozitatea față de oameni. De mic m-au fascinate tipologiile umane și felul lor personal și frumos de a fi. La început m-am folosit de astrologie să citesc despre caracteristicile umane, mai apoi însă mi-a plăcut să aprofundez trăsăturile oamenilor prin psihologie.
Un psiholog clinician vine în întâmpinarea medicului psihiatru prin testarea, investigarea și punerea unui diagostic în vederea alegerii tratamentului potrivit. Eu am ales specializarea în psihologie clinică pentru a mă ajuta și în demersul psihoterapeutic, spre a trimite mai departe, către un psihiatru, în cazul în care, în interviul clinic, descopăr aspecte ce țin de psihopatologie sau tulburări severe ale sănătății mintale. Baza activității mele este însă psihoterapia, o altă ramură importantă a psihologiei, ce se ocupa cu “igiena psiho-emoțională”, cu vindecarea traumelor/ blocajelor și accesarea resurselor interioare.
În România, există acest stigmat asupra mersului la psiholog... S-a schimbat această atitudine în ultimii ani? Au devenit românii mai deschiși?
Da, din fericire oamenii au descoperit, pas cu pas, beneficiile psihologiei și psihoterapiei. Și-au dat seama că o conștientizare, o vindecare a unei traume vechi sau o depășire a unei situații dificile de viață, alături de un specialist, le poate schimba cu totul traictoria existenței și, cel mai important, poate elibera resurse ce sunt blocate în spatele unor traume vechi.
De ce apelează oamenii la psiholog doar când ajung în pragul despărțirii? Nu mai bine se duc la specialist înainte de nuntă, ca să afle dacă sunt compatibili?
Institutul Gottman din SUA, în a cărei specialitate am ales să mă acreditez, spune că oamenii cer ajutor în aproximativ al șaselea an de relație, iar în cel de-al șaptelea, fără modificări în “pilonii” relației, adică în principalele trăsături de comportament ale partenerilor, relația se poate încheia. De aceea, un aspect esențial al unei relații nu este doar intrarea în relație, ci și capacitatea menținerii acelei relații. Partenerii se schimbă pe parcursul anilor. Este normal ca și dinamica relației să se schimbe și să solicite ajustări și actualizări partenerilor. Din acest motiv, cu cât se amână întâlnirea cu un specialist, atunci când problemele parteneriale persistă sau se cronicizează, se poate ajunge în cele două direcții ce definesc și scopul unei terapii de cuplu: înțelegerea și adaptarea la noile cerințe ale relației sau închiderea ei.
Cât despre intrarea în relație, da, ar fi recomandat ca partenerii să urmeze o terapie de cuplu, de suport, încă de la început, mai ales dacă sunt diferențe semnificative în valori, convingeri sau credințe. Însă la fel de important este ca partenerii să aștepte un timp ca relația să se “coacă”, adică să se cunoască, să capete încredere unul în celălalt, să observe calitatea și autenticitatea comunicării, toate astea fiind esențiale înainte de un angajament într-o relație pe termen lung.
Care sunt cele mai mari probleme pe care le aduc cuplurile la tine în cabinet?
Cele mai des întâlnite aspecte ce duc la finalul unei relații sunt: pierderea încrederii și deconectarea partenerilor unul de celălalt.
Din experiența ta, există căsnicie perfectă? Care ar fi ingredientele ei?
Eu personal nu cred în perfecțiune, ci în perfectibilitate. Mai exact cred că în fiecare dintre noi sunt resurse și lucruri desăvârșite, dar și multe lucruri care sunt într-un proces continuu de îmbunătățire, ce uneori poate dura chiar toată viața. “Perfecțiunea” unei relații, din perspectiva mea, depinde de DISPONIBILITATEA ambilor parteneri de a crea o relație desăvârșită pentru ei. E ca un copil care trebuie hrănit, îngrijit, crescut de ambii părinți. Dacă e hrănit doar de unul, atunci se poate opri din creștere sau poate obosi foarte mult părintele susținător. Dacă nu mai e niciunul interesat de el, moare. El are nevoie de hrană. Iar această hrană constă în încredere, dedicare, apreciere, admirație, conectare, prezență, blândețe, răbdare, centrare pe soluții, împărtășire și, mai ales, manifestarea iubirii sub toate cele 5 forme ale ei (cuvinte, gesturi, servicii, daruri, timp acordat).
Cât de adevărată este afirmația: “Dragostea durează trei ani!”?
Titlul celebrului roman, “Dragostea durează trei ani”, de Frederic Beigbeder, are în spate un adevăr, pe care oamenii de știință, mai ales în biochimie și neuroștiințe, îl aduc din ce în ce mai mult în discuții. Studiile arată că în 2-3 ani îndrăgosteala, cea animată de un vector sexual aproape obsesional, dispare, dar că ea este înlocuită cu atașamentul și o dorință fizică ce rămâne constantă, dar echilibrată. Tot cercetătorii vorbesc despre faptul că acest lucru este de dorit și benefic, pentru ca faza de îndrăgosteală este consumatoare și epuizantă fizic, ajungându-se la concluzia că un om nu ar putea rezista fizic mai mult de 15-20 de ani, daca ar sta continuu în reacții biochimice constante specifice îndrăgostelii.
Este dragostea o știință? Argumentează, te rog.
După cum am precizat și mai sus, mulți cercetători au studiat îndrăgosteala și iubirea matură, iar răspunsul pare să fie unul pozitiv. Astfel, antropologul Helen Fisher, care a făcut mai multe studii în biochimia iubirii, a stabilit trei faze pe care oamenii le parcurg de la îndrăgosteală la iubirea matură. Îndrăgosteala este definită de combinația între dorință și atracție. Dorinta este dată de testosteron și estrogen, ambii parteneri manifestând nevoia de apropiere, intimitate și contact. Atracția este dată de adrenalină (energie crescută, nevoie scăzută de mâncare și somn, motivație și reactivitate la orice detaliu legat de cealaltă persoană), serotonina (hormonul stării de bine alături de celălalt) și dopamina (nevoia de a cauta continuu prezența celuilalt). Iubirea matură este definită chimic de oxitocină (hormonul îmbrățisării și al contactului cu celălalt) și vasopresina (ce pare că are legătură cu monogamia și angajamentul în relații de lungă durată).
Un sfat pentru cei care nu și-au găsit încă jumătatea.
Să își acorde un timp pentru a îmbunătăți relatia lor cu ei înșiși și să nu uite de combinația esențială a relațiilor: de a dărui și de a primi. Fie că sunt după o relație de lungă durată sau încă în căutarea unei relații în care să se regăsească, e important să își acorde un timp pentru a învăța din experiențele anterioare, a vindeca ce simt că le poate sabota o nouă relație, să se bucure de un timp de calitate cu ei și de cei apropiați lor (prieteni, hobby uri, spiritualitate, regăsire de sine, etc.). Să își dăruiască (meditație, mindfulness, rugăciune, mișcare, etc.) și să dăruiască (voluntariate, prietenii de calitate, timp pentru ajutorarea comunității, etc.). E un timp al lor, să se bucure de el, dar să nu se oprească în a căuta, a spera, a emite o intenție pentru a întâlni persoana potrivită, alaturi de care să își îmbogățească viața. Iar această căutare nu trebuie să se transforme nici într-un act de disperare, dar nici într-un act de indiferență. Ci într-un flux, într-o continuitate, în care să se regăsească pe ei, dar fiind prezenți și la nevoile celorlalți.
Vorbește-ne puțin despre rolul tău în emisiunea “Căsătoriți pe nevăzute”.
În emisiune, în prima fază, pe baza testelor, chestionarelor și scalelor aplicate, voi crea profiluri de personalitate și, împreună cu rezultatele colegilor mei din panel, vom propune compatibilități între participanți. Apoi, în cea de-a doua parte a emisiunii, voi fi alături de ei, ajutându-i în gestionarea situațiilor conflictuale, în găsirea unor soluții psihologice în situații delicate, individuale sau de cuplu, cât și strategii de comunicare centrate pe rezolvarea situațiilor tensionate. Îi vom însoți pe participanți în tot acest demers relațional cu multe conștientizări și soluții psihologice, motiv pentru care îi invităm cu mare drag și pe cei de acasă să ne urmărească.