• PRO TV
  • Oana Tache, primul interviu după ce a devenit mamă: „M-am îndrăgostit iremediabil de el”

Oana Tache, primul interviu după ce a devenit mamă: „M-am îndrăgostit iremediabil de el”

Oana Tache, primul interviu după ce a devenit mamă: „M-am îndrăgostit iremediabil de el”

Oana Tache a devenit mamă de băiat la 1 august. Astăzi, vedeta TV pe care o știi din numeroase producții MTV și PRO TV îl aniversează pe bebelușul ei, Petru Lucas.

Oana Tache vorbește în exclusivitate cu PROTV.RO despre experiența de mama, despre provocările unei nașteri în pandemie și despre cum s-a adaptat  în această „primă lună de poveste" (așa cum o numește Oana).

Ai devenit pe 1 august mamă de băiat. Cum a fost experiența nașterii pentru tine?

„Am născut la 38 de săptămâni și o zi. Bebe era programat cu o săptămână mai târziu, dar a venit când a vrut el. Dădea semne de vreo două săptămâni că nu mai are stare și loc, așa că mi-a pus la încercare toate skill-urile de viitoare mamă. Am terminat de amenajat camera lui cu 5 zile înainte să vină, am făcut o ultimă ședință foto ca gravidă, cu Mădălina Udrescu, cu două zile înainte de naștere. Apoi, m-au apucat contracțiile și, pe 1 august, la 12:52, l-am născut pe Petru Lucas. În săptămâna aia am învățat că oricât ai încerca să programezi lucruri și evenimente, e bine să lași viața să te surprindă. 

Toate au un mers firesc și toate fac parte din poveste. Cât despre naștere, de a doua zi m-am ridicat și l-am cerut în cameră cu mine și asta pentru că m-am îndrăgostit iremediabil de EL! Nu voi uita niciodată când l-am văzut pentru prima oară! Pentru că poți să faci interviuri, peste 500 de interviuri cu cei mai tari artiști ai planetei, de la Armin van Buuren până la Beyonce și Shakira, de la FatBoy Slim la Moby, de la Black Eyed Peas la Placebo sau Biohazard, NIMIC nu se compară cu emoțiile întâlnirii cu primul tău copil!”

Oana Tache: „Să fii părinte e un sport de performanță”  

Ce provocări ai avut înaintea nașterii, în această perioadă, și cu ce restricții te-ai confruntat după naștere?

„Deși nu am avut alte restricții decât cele cu care ne confruntăm toți acum în pandemie, am mâncat ce și cât am vrut, am lucrat până în ultima zi, după naștere m-am și ne-am disciplinat imediat. Am suferit pentru că Filip, soțul meu, nu a avut voie la maternitate din cauza noilor norme împotriva COVID și că a putut să-și vadă copilul abia după 5 zile… Dar a trecut și asta și acum, atât eu cât și Filip, suntem ca niște sportivi de performanță sau ca niște agenți comando care răspund la apel.

Regimul ăsta îmi aduce aminte de primii mei ani în televiziune, la Abracadabra, când aveam filmări de la 7 dimineața la 2 noaptea. Sau de maratoanele de LIVE-uri MTV, când stăteam și câte 10-12 ore în direct. Numai că acum e LIVE 24/7 în REAL LIFE. Avem program de masă, program de somn, de ieșit afară sau de bebelușeală. Dar, nu aș spune niciodată că cel mic ne limitează sau restricționează. Dimpotrivă, ne completează.”

Ce face Petru Lucas? Cum se simte acasă?

„Râde întruna și ascultă muzică. Zici că e dintotdeauna cu noi și, sinceră să fiu, deși a trecut doar o lună, nu mă mai văd fără el, nu mai știu cum era viața acasă fără el. E un leu veritabil, îi place să fie în centrul atenției. E un lider înnăscut, știe deja cum să jongleze cu mama și tata. Cere ba la unul, ba la celălalt. E sociabil, s-a adaptat foarte bine cu bunicii, unchii și mătușile lui sau cu prietenii noștri de familie. Are plămâni de rockstar și, deși nu au fost festivaluri anul ăsta, el dă concert în fiecare zi. E totodată disciplinat, doarme noaptea și, pentru că pe zi ce trece e din ce în ce mai conștient, descoperă în fiecare zi câte ceva.” 

Cum v-ați adaptat voi, tu și Filip, noului program cu el? Cum v-ați împărțit sarcinile de părinți?

„Sincer, am (re)învățat că ziua are 24 de ore! Dar asta nu ne-a speriat, nu ne-a dăunat relației. Ba, din contră. Parcă ne unește pe zi ce trece. Suntem o echipă. Câteodată ne odihnim pe rând, altă dată ieșim cu bebe Lucas pe rând. Sunt lucruri pe care eu nu le-am putut face și le-a făcut Filip și invers. Ne adaptăm și noi, și copilul în fiecare zi, mai ales că și Filip, și eu avem proiecte noi. El la compania lui, eu la MEDIALIKE.ro, unde nu am oprit activitatea. Și pe www.oanatache.ro apuc să scriu, ceea ce înseamnă că într-un fel am găsit un echilibru.”

Care e cea mai frumoasă perioadă din zi cu bebe?

„E minunat să îl vezi crescând pe zi ce trece. Acum e în proces de schimbare a culorii ochilor și stau câteva ore bune pe zi uitându-mă la el. I-aș face poze întruna ca să am amintiri din fiecare etapă a vieții lui. De altfel, are deja albumul lui de la prima ecografie până în prezent. A început să gângurească și îmi place la nebunie că stăm la povești. Și îmi plac la nebunie momentele când vrea numai la mama în brațe (râde).” 

Dar cea mai dificilă?

„Trăiesc cea mai frumoasă și intensă perioadă a vieții mele. Nu aș schimba nimic din ceea ce nu se întâmplă acum. Oricât de greu ar fi, când se uită la tine și râde, uiți tot. Mă repet, dar nu cred că copilul îți face viața mai rea sau mai grea. E dificil poate să-i găsești lucrurile care i se potrivesc și pe care îți dorești să le proiectezi asupra lui. De la muzică, până la lucrurile cu care interacționează. De exemplu, am făcut o obsesie pentru puericultura scandinavă, așa că am ales un cărucior 100% din materiale reciclabile sau hăinuțe și lucruri de necesitate curentă de la brand-uri cu tradiție în nord (Adinish). Pentru toate am făcut un research la sânge.”

Aveți deja tabieturi cu cel mic?

„Acum, în prima lună, l-am aniversat în fiecare săptămână. Îmi doresc să păstrăm acest obicei până va fi el suficient de mare și ne va spune că nu mai e cazul sau că suntem depășiți. Altfel, l-am dus deja pe #rockstarkid #PetruLucas la primul lui concert în aer liber, la Operă, și am fost cu el la primul lui eveniment muzical – Ziua Internațională a Vinilului. Cu siguranță o să iubească muzica la fel de mult ca mine și va fi un curajos!”

Fotografii: colecție personală

Vezi și VIDEO: Aura Călărașu vorbește despre cum este să interpretezi un personaj nevăzător

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni