• PRO TV
  • Românca arestată în Danemarca muncește în detenție. „E foarte greu că nimeni nu o înțelege”

Românca arestată în Danemarca muncește în detenție. „E foarte greu că nimeni nu o înțelege”

Românca arestată în Danemarca muncește în detenție. „E foarte greu că nimeni nu o înțelege”

Sorana Rotundu, românca arestată în Danemarca pentru că și-ar fi maltratat bebelușul de o lună, muncește în detenție. Fratele ei, care a obținut acceptul autorităților să o viziteze, a dat detalii despre starea fizică și mentală a femeii.

Beni Ciobotaru, fratele Soranei, a fost să-și viziteze sora în unitatea de detenție unde se află românca de la începutul lunii februarie. Bărbatul a dat detalii despre starea ei fizică și mentală, precizând că nu e Sorana pe care și-o amintea el.

E primul contact al ei cu familia după o săptămână jumătate. Am găsit-o slăbită și descurajată. Nu a știut că are dreptul să contacteze ambasada, despre familie nici măcar nu mai putem vorbi. A aflat asta duminică, când a fost vizitată de reprezentanții ambasadei”, a dezvăluit tânărul într-un clip postat pe contul său de socializare.

El a mărturisit că Sorana este nevoită să muncească în detenție pentru a-și putea procura bunuri de igienă personală și că are nevoie de un translator pentru a se putea înțelege cu cei din penitenciar.

A început să muncească acolo ca să-și poată cumpăra produsele necesare, de igienă, de la magazinul închisorii. Îi e foarte greu că nimeni nu o înțelege. Nu stăpânește bine nici engleza, daneza nici atât.  De câte ori încearcă să comunice ceva în engleza pe care o știe ea, cât de puțină este, nu a avut niciun rezultat. Simte că nu o înțelege nimeni. Ne-a întrebat de Mathias și de soțul ei, dar nu am avut voie să vorbim despre nimic din anchetă pentru că este în desfășurare”, a spus tânărul, care a adăugat că familia a primit acceptul de a-i duce o Biblie și haine de schimb.

Acuzată că și-a agresat copilul abia născut

Sorana Rotundu și soțul ei au fost reținuți după ce medicii au constatat că fiul lor abia născut prezenta leziuni cerebrale și simptome de copil zgâlțâit.

Cei doi au încercat să se apere, spunând că nu și-au agresat copilul și că leziunile nu sunt rezultatul unui abuz fizic. Copilul de o lună a fost internat în spital, sub supraveghere medicală, și plasat în grija autorităților daneze până la finalizarea anchetei.

Până atunci, cei doi soți nu au voie să-l vadă. Autoritățile române sunt în legătură cu cele daneze pentru elucidarea acestui caz.

Fotografii: Facebook

Vezi și VIDEO: 

Gallery

Parteneri editoriali

Share

Videoclipuri cu știri

Citește și

Ultimele articole

Top citite

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni