Ministrul Sănătăţii a anunţat că în perioada următoare este estimată o creştere a numărului de cazuri de Covid. Un val sau „mini-val” al pandemiei este aşteptat spre finalul verii, conform scenariilor prezentate de Rafila.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că peste 7700 de noi cazuri de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultima săptămână, existând o creştere de aproximativ 80% a numărului de cazuri faţă de finalul lunii mai şi începutul lunii iunie.
Subvarianta Omicron BA 5
Ministrul Sănătăţii a menţionat să subvarianta Omicron BA 5 produce infecţii atât la persoanele vaccinate cât şi la cele trecute prin boală. În acest context, autorităţile au două scenarii: unul în care un vârf au acestui„ mini-val sau val” va fi între 7 şi 10 august.
Al doilea scenariu, mai puţin optimist, este acela în care 70.000 de cazuri se vor înregistra săptămânal la finalul lunii august-începutul lunii septembrie.
„Având în vedere că au trecut cel puţin 5 luni de la valul iniţial, valul din ianuarie-februarie, şi majoritatea celor vaccinaţi cu 3 doze au cel puţin 6 luni de la încheierea acestei vaccinări cu 3 doze, este clar că există o eludare a răspunsului imun şi practic această subvariantă Omicron BA5 produce infecţii şi la persoanele vaccinate şi la cele trecute prin boală.
Aşa că estimăm o creştere în perioada următoare fără să avem însă posibilitatea unei predicţii extrem de riguroase, avem totuşi două scenarii: unul, în care vârful acestui mini-val sau val, o să vedem în funcţie de numărul de cazuri, o să fie undeva între 7 şi 10 august, cea de-a doua variantă, mai puţin optimistă, în care vârful acestui val va fi spre sfârşitul lunii august, începutul lunii septembrie”, a declarat Alexandru Rafila.
„Prezumţia este că vârful acestui val în Europa va fi undeva la sfârşitul lunii iulie, noi avem un decalaj faţă de restul Uniunii Europene, din cauza asta. (...) Sunt date pur informative, nu reprezintă niciun fel de angajament pentru că nimeni nu poate să ştie exact ce se întâmplă”, a adăugat ministrul în acest context.
Utilizarea măştii, recomandată în spaţii închise
Alexandru Rafila a precizat că purtarea măştii în spaţii închise şi în mijloacele de transport în comun este recomandată, după cum se recomandă igienizarea mijloacelor de transport în comun şi aerisirea spaţiilor publice în care se află persoane în număr mare.