ß
Comitetul Olimpic și Sportiv Român alături de Voltaj au lansat piesa „Din toată inima pentru Team România”, melodie dedicată sportivilor calificați la Jocurile Olimpice de la Paris 2024.
La Vorbește lumea, membrii trupei Voltaj au cântat piesa și au povestit despre mesajul și energia acesteia.
Călin Goia: Imnul e pentru ambele tabere, și pentru sportivii noștri și pentru suporteri, Trebuie să aibă și unii și alții un aplomb mai mare astfell încât să ne întoarcem cu cât mai multe medalii de la Paris. (...) Practic, era piesa pe care noi am lansat-o în 2015, pe care am scris-o din toată inima pentru România și care, între timp, a fost preluată de diferote echipe, fără să facem noi nimic în acest sens, pentru că are o anumită energie. Cei de la Comitetul Olimpic s-au gândit că nu are rost să încerce să schimbe și am modificat doar versurile de la strofe astfel încât să fie ceva frumos. Și mai frumos a fost în ziua filmării, când mai mulți sportivi care nu erau obișnuiți cu filmările, erau foarte stingheri și nu știau ce să facă sau cum să facă. Dar s-au dat pe brazdă după primele două, trei cadre.
Videoclipul noii piese îi are ca protagoniști, pe lângă cei din trupa Voltaj, chiar pe sportivii care se vor lupta pentru medalii la vară în Paris. Mai precis, apar David Popovici, Vlad Stancu, Simona Radiș, Ancuța Bodnar, Cătălin Chirilă, Sabrina Voinea, Elisabeta Samara, echipa masculină de polo și mulți alții.
„Din toată inima pentru Team România” este o variantă adaptată a hit-ului original „Din toată inima pentru România”, apărut în 2015.
FOTO: CAPTURĂ VORBEȘTE LUMEA