ß
Eva Măruță și Alex Bogdan joacă împreună într-o comedie savuroasă. Cei doi au fost prezenți în platoul Vorbește lumea, acolo unde au oferit detalii de la filmările pentru „Tati part-time”.
Gallery
Din 2 ianuarie 2024, vom avea la cinema o nouă comedie pentru părinți. În rolurile principale sunt Eva Măruță și Alex Bogdan, care promit că vom râde cu lacrimi, dar ne vom și emoționa pe alocuri.
Fiica Andrei și a lui Cătălin Măruță a descris această experiență ca fiind una „de neuitat” și a povestit cât de mult s-a distrat pe platourile de filmare.
„M-am distrat cel mai tare la scena din parc pentru că am încercat și eu prima oară cartofi cu înghețată. (…) M-am înțeles foarte bine cu toți colegii. Mi-a plăcut mult experiența asta și este una de neuitat”, a spus Eva.
„Am fost doi copii pe platou. Unul mai alintat, eu aici, și tot timpul m-am lovit, am căzut. (….). Am avut foarte mult de filmat cu Eva. De obicei la celălalte filme pe care le-am făcut e o atmosferă foarte serioasă, acum efectiv am reușit să mă relaxez atât de tare pentru că m-am distrat toată ziua, nu numai când filmam. Ne alergam, făceam glume, caterincă. E o comedie 100% și tema foarte mare este această confruntare între old parenting și parentingul modern”, a adăugat și Alex Bogdan.
Vezi trailerul filmului AICI
„Tati e foarte mândru de mine, mi-a și zis asta în fiecare zi. Mi-a adus și flori. M-a încurajat, mi-a zis să nu am emoții, am repetat. Prima oară când a văzut o parte din film a început să plângă”, a mărturisit Eva Măruță.
Mai multe în materialul VIDEO de mai sus