La Vorbește lumea, o parte din cei patru Lei noi de la Imperiul leilor au povestit despre experiența pe care o au la emisiune.
Cei patru noi investitori pregătiți să schimbe destine în acest sezon sunt Daniel Mischie, CEO City Grill, Mircea Căpățînă, Cofondator & Director de Marketing SmartBill, Felix Pătrășcanu, proprietar Fan Courier și Răzvan Raț, cunoscutul fost fotbalist și investitor în domeniul tehnologiei și al afacerilor imobiliare.
Pentru Vorbește lumea, trei dintre aceștia au povestit:
Mircea Căpățîna: "A fost o grămadă de nou pentru mine. Trebuie să zici lucuri inteligente, după care îți fură Cristina replica înainte, după care trebuie să și arăți bine, îți uiți ideile, nu în ultimul rând să investești, să faci lucruri smart."
Daniel Mischie: "Am avut emoții înainte să înceapă filmările, am fost primit cumva foarte bine de cielalți lei, dar a durat un pic până când și eu m-am acomodat cu situația de acolo."
Răzvan Raț: "Apărând din alte domenii, am avut o experienț foarte bună. Și cu cei noi și cu ceilalți."
Pe scaunele investitorilor mai stau oameni cu experiență inclusiv la această emisiune: veteranul Dragoș Petrescu, foarte cunoscut celor de acasă încă din primul sezon și fondatorul lanțului de restaurante City Grill, Dan Șucu, creatorul și proprietarul celui mai important brand românesc de mobilă și home deco, Mobexpert, Cristina Bâtlan, fondatoarea și proprietara brandului Musette, care se află în show încă de la sezonul doi și Dr. Wargha Enayati, fondatorul Rețelei Private Regina Maria și al Enayati Medical City, aflat în emisiune de anul trecut.
Veteranul Dragoș Petrescu a povestit la Vorbește lumea și ce îl convinge pe el să investească:
"Trebuie să fii hotărât(ă), să îți iubești ideea ta, să îmi transmiți încredere că tu îți dorești să reușești, nu să aștepți de la mine să te împing de la spate să reușești."
OTO: CAPTURĂ VORBEȘTE LUMEA