ß
De 8 ani, dăm startul zilelor cu multă voie bună. De 8 ani, transformăm diminețile telespectatorilor în momente pline de energie. De 8 ani, aducem zâmbetul pe buze celor care ne urmăresc. De 8 ani, dăm inspirație la distracție! Astăzi, 13 iulie, Vorbește Lumea împlinește 8 ani de când aduce veselie, râsete și informații utile în casele telespectatorilor PRO TV.
De la ora 10:30, Lili, Shurubel și Bogdan le vor aduce celor de acasă o ediție aniversară specială, plină de emoții, care va sărbători conexiunea dintre oameni. Prin urmare, 8 povești de viață a 8 telespectatori fideli vor ajunge cunoscute de o țară întreagă.
Ediția va continua să aibă cifra 8 drept element central în toate rubricile sale. Cei de acasă vor învăța 8 exerciții noi, menite să sporească rezistența fizică, un fel de mâncare special, preparat din 8 ingrediente, puterea și semnificația cifrei 8, precum și 8 lucruri amuzante despre Vorbește Lumea.
Surprizele vor continua, iar Prestige Orchestra și Mario Fresh vor fi câțiva dintre invitații speciali care își vor face apariția în ediția specială din 13 iulie.
„Acești 8 ani reprezintă o călătorie frumoasă, în care o simplă idee s-a transformat în ceva extraordinar. Cifra 8 reprezintă infinitul și sperăm să aducem bucurie în sufletele celor care ne-au fost alături de la început și care vor rămâne aproape de acum înainte. De ziua noastră, vrem să-i punem în prim plan pe cei care ne-au ajutat să creștem și să ne bucurăm de succes, și anume telespectatorii noștri”, declară Andreea Caranda, Producătorul Executiv al emisiunii.
Nu ratați Vorbește Lumea în fiecare zi, de luni până vineri, de la ora 10:30!
Gallery