ß
Carmen Grebenișan, unul dintre finaliștii Survivor România 2023 a vorbit despre experiența trăită în Republica Dominicană, dar și despre întoarcerea acasă.
Carmen Grebenișan a petrecut cinci luni în Republica Dominicană, unde s-a luptat pentru a câștiga marele premiu de 100.000 de euro. Nu a reușit să ia premiul cel mare, însă s-a calificat în finala competiției, făcându-i mândri pe cei de acasă, dar și pe ea însăși. Revenita în România, Carmen Grebenișan a vorbit despre cele trăite în jungla Dominicană, dar și despre revederea cu familia și întoarcerea la activitățile sale de zi cu zi.
"Mă simt atât de vie, sunt entuziasmată în fiecare zi. Prietenii mei cred că sunt atât de enervați pe mine, că sunt genul de persoană fericită din orice. Că văd oameni, că văd mașini, că văd trafic, că miroase a benzină. Îți dai seama că am stat în junglă, a fost frumos dar te saturi", a spus Carmen despre prima săptămână întoarsă în țară.
Un alt subiect abordat de Carmen a fost relația cu soțul ei și ce a simțit stând o perioada atât de îndelungată departe de el. Vedeta a recunoscut că nu i-a fost ușor să nu îl aibă aproape și faptul că nu a existat comunicare între ei a făcut-o să-și inchipuie tot felul de scenarii:
"Au fost niste etape super ciudate. La început totul a fost bine, sinceră să fiu dorul a început abia la o lună. După o lună deja simțeam, "mamă a trecut o luna, noi nu am vorbit deloc". Și am început să simt dorul ăla. Dacă se întâmplă ceva acasă și am început să am niște scenarii total neadevărate. Îmi imaginam că deja și-a refăcut viața și nu era vorba de încredere, că noi avem încredere unul în altul, dar pur și simplu necomunicând, tu ai impresia că nu te mai caută", a spus aceasta.
Vezi interviul complet în materialul video de mai sus.