Rețelele sociale reprezintă una dintre cele mai importante metode de comunicare în 2023. Toată lumea le folosește, iar prin intermediul lor, oamenii au puterea de a fi mai aproape de cei dragi, chiar și virtual. Într-un interviu realizat de reporterii Vorbește Lumea, vedetele au dezvăluit cât timp petrec pe zi cu telefonul în mână.
Atunci când vine vorba de rețelele sociale, vedetele sunt cele mai îndreptățite să petreacă mult timp cu telefonul în mână datorită meseriei lor. Pentru a păstra o relație bună cu fanii, persoanele publice trebuie să posteze constant, să își verifice mesaje și să le răspundă celor care le admiră.
Nicoleta Nucă a fost prima persoană care a primit întrebarea: „Cât timp petreci zilnic pe rețelele de socializare?” și a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri:
„Mai bine să nu deschid tema asta, că e ceva rău! Bine cu telefoanele astea deștepte că îți contorizează cât timp stai pe ele. În unele zile stau foarte puțin, dacă nu am timp, dar sunt și zile în care stau 5 ore. Deci, o medie ar fi undeva la 2-3 ore”, a spus Nicoleta Nucă.
Următorul intervievat a fost nimeni altul decât Cătălin Măruță, care a recunoscut că petrece foarte mult timp cu telefonul în mână:
„Sunt caz de internat aici! Din păcate, dacă mă uit pe telefon, stau și 7-8-9 ore câteodată. De fapt, meseria nostră este în social media și fie că este Instagram, fie că e TikTok, stau pe telefon. Astăzi, până la ora asta, am stat 5 ore jumătate, iar 2 ore le-am petrecut la emisiune. E grav!”, a spus Măruță.
VEZI ȘI RĂSPUNSURILE ALTOR VEDETE ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS