ß
Fizioterapeutul Elena Căciulan a oferit, în cadrul emisiunii Vorbește Lumea, sfaturi pentru părinții care se pregătesc de primii pași ai copilului.
De vorbă cu Lili și Shurubel, fizioterapeutul a început prin a vorbi despre verticalizare, care, de regulă, începe la vârstă de 8 luni. Conform acesteia, primii pașii ai copilului vor fi aceia laterali.
"Adică, el se ridică în poziția cavaler și primii pași pe care îi face sunt acești pasi de lateralitate. Când se ține de canapea, de fotoliu, de piciorul mamei (...)."
În ceea ce privește folosirea premergătorului, Elena Căciulan explică de ce nu este indicată folosirea acestuia la primii pași ai copilului.
"Contraindicat premergătorul, deoarce copilul va rămâne în acel premergător. El niciodată nu ajunge cu piciorușele pe sol, da? sau de multe ori ajunge cu vârfurile. Și atunci copilul va avea o reprezentare greșită a pasului de pășire".
"Copilul nostru nu va putea niciodată să exploreze mediul. Dacă el nu vrea să mai stea acolo, el nu poate să se joace cu o jucărie, nu poate să se aplece dacă pierde jucăria de acolo, din premergătorul lui."
Vezi sfaturile fizioterapeutului în materialul VIDEO de mai sus.