ß
Victor Dorobanțu este un tânăr actor din Ploiești care a reușit să ajungă pe platourile de filmare alături de nume celebre ale cinematografiei internaționale precum Jenna Ortega, Catherine Zeta Jones, Luis Guzmán, Christina Ricci sau Gwendoline Christie. Acesta a venit în platoul Vorbește Lumea, acolo unde a explicat rolul său în serialul Wednesday, dar și despre experiența pe care a avut-o întruchipându-l pe THING.
Victor este un tânăr din Ploiești, a cărui pasiuni sunt actoria și magia. Acesta a reușit să le combine și să aibă parte de un moment absolut incredibil, alături de actori mari de la Hollywood. Băiatul joacă în serialul Wednesday, acolo unde întruchipează cea mai stranie mână, THING. Iată cum a obținut rolul, dar și cum s-a desfășurat procesul de selecție!
„Am înțeles că a fost o căutare destul de mare în mai multe țări pentru rolul ăsta. Când a venit regizorul în România, sunt sigur că a căutat aproape toți magicienii de la noi din țară. Eu, la rândul meu, sunt tot magician. Nu o să mă las niciodată de spectacolele mele de magie. Au căutat un actor care să aibă dexteritatea și personalitatea mâinii. A fost o serie de castinguri în care ni se spunea să trecem prin mai multe emoții cu mâna: arată-mi cum arată mâna ta îndrăgostită!”, a povestit el.
VEZI MATERIALUL COMPLET ÎN VIDEOCLIPUL DE MAI SUS
Gallery