ß
Natalia Duminică a fost prezentă în platoul emisiunii Vorbește lumea, acolo unde a povestit despre experiența din jungla Survivor.
“E greu. Totul este greu acolo. Nimic nu este ușor… nici să dormi, nici să mănânci, nici să stai cu aceleeași persoane, nici traseele nu sunt ușoare. Totul este greu, dar prin greutățile astea este și mai plăcută această experiență. Dacă ar fi ușor nu ar fi așa de fain!”, a povestit dansatoarea.
Natalia a rezistat șase săptămâni în competiție și spune că regretă enorm că s-a accidentat și că a fost eliminată.
“Îmi pare rău că am plecat atât de repede. Eu voiam să stau cel puțin până în mai. Nu mă vedeam câștigătoare, dar până în mai eram sigură că stau”, a mai spus Natalia.
Concurenta a slăbit aproape 7 kilograme și a spus că “foamea a fost cel mai mare dușman din competiție”.
Natalia s-a accidentat la genunchi, iar acum se recuperează. “Mă doare sufletul în fiecare zi când vreau să dansez și nu pot! Nu pot merge cu tocuri, nu pot dansa și asta va mai dura câteva săptămâni. La genunchiul drept e problema. Din fericire am scăpat de operație, dar nu și de injecții. E neplăcută treaba, dar datorită lor îmi revin mai repede. Mă bucur că o să trec ușor! Așa mi-a promis medicul”, a conchis fosta concurentă din echipa Faimoșilor.
Mai multe în materialul VIDEO de mai sus
Gallery