Cristina Groza, maestru feng shui a subliniat în emisiunea Vorbește lumea cât de important este ca locuința să aducă un plus de armonie în viața personală. Conform ei, liniștea nu izvorăște doar din interior, ci și din lucrurile de care alegem să ne înconjurăm în fiecare zi.
Cristina Groza a oferit sfaturi tuturor celor care doresc să facă un pas către o viață mai armonioasă. Ea este de părere că liniștea poate fi obținută și din luarea celor mai bune dezicii în ceea ce privește organizarea casei.
Specialista a explicat de ce oglinzile nu trebuie poziționate niciodată în dormitor,. Mai mult decât atât, ea a subliniat că o casă ordonată este sinonimă cu echilibrul și pacea.
"Fiecare dintre noi își simte spațiul. Într-o casă, copii, dar și câinii au tendința de a se așeza în zonele energetice cele mai bune. Dacă, spre exemplu, în dormitor nu vă odihniți bine înseamă că aceea este o zonă energetică scăzută. În Feng Shui, mai puțin este mai bine pentru că toate elementele suplimentare pot încărca sau pot activa ceva ce nu este favorabil", susține specialista.