ß
Robert Glință a scris istorie pentru România la Campionatele Europene de la Budapesta. Tânărul este primul român campion european în probele masculine de natație.
Sportivul a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului după ce a câștigat proba de 100 metri spate cu un nou record național. Tânărul de 24 de ani a fost prezent în emisiunea Vorbește lumea, unde a povestit cum a prins drag de înot și a început să facă performanță, dar și cum s-a pregătit pentru concursuri în perioada de pandemie când toate bazinele erau închise. Românul s-a antrenat în spatele casei cu ajutorul unei sănii speciale.
“A fost o perioadă dificilă, mai ales că s-au închis toate bazinele și nu am mai avut acces în bazin. Am privilegiul ca tatăl meu să fie și antrenorul meu de pregătire fizică. În spatele casei avem un câmp liber și acolo mi-am făcut pregătirea fizică pe uscat, antrenamente de alergare, de intensitate și am avut pus la dispoziție de către Federația Română de Natație un simulator cu care am încercat să simulez cât mai mult mișcările de care am parte în apă”, a declarat tânărul.
Robert Glință a prins bilet și la Jocurile Olimpice de la Tokyo, de unde speră să se întoarcă tot cu o medalie de aur.
Mai multe în materialul VIDEO de mai sus
Fotografii: Instagram
Gallery