ß
O româncă scrie istorie în aviație! Este vorba despre suceveanca Simona Maierean, care este prima femeie din Europa care a primit certificat de pilot comandant pentru o aeronavă de transport NATO.
Simona Maierean (36 de ani) este pilot cu acte din 2007 și spune că este fericită pentru că „fac ceea ce îmi place”. În martie 2009, Simona a devenit prima româncă ce a zburat cu un avion supersonic, mai exact un MiG-21 LanceR.
A avut misiuni importante în Africa, Afganistan sau Coreea de Sud. În ultimele luni, românca s-a făcut remarcată datorită zborului de 40 de ore, pe care l-a făcut pentru a aduce în țară, din Coreea de Sud, 100.000 de combinezoane de protecție. Suceveanca este pilot pe uriașa aeronavă C-17 Globemaster, la unitatea Heavy Airlift Wing din cadrul NATO.
Locotenent-comandorul Simona Maierean a oferit un interviu pentru emisiunea “Vorbește lumea”, în care a povestit despre provocările meseriei sale.
Vezi interviul cu pilotul Simona Maierean în materialul VIDEO de mai sus
Gallery