ß
Lavinia Pîrva Bănică a intrat în spiritul Sărbătorilor de iarnă și vrea să-i ofere băiețelului ei un Crăciun de poveste.
Artista a fost invitată în platoul emisiunii “Vorbește lumea” și a povestit cum se pregătește de Sărbători. “Nu am împodobit casa decât așa parțial. Am încercat să fac un brăduleț mic la Alexandru în cameră și sunt foarte atentă să nu spargă toate globurile. Anul acesta vreau să-l aduc acasă pe Moș Crăciun. Sunt foarte curioasă cum va reacționa Alexandru”, a declarat Lavinia.
Cântăreața a mai spus că în casă se ascultă mereu muzică, iar Alexandru are deja înclinații artistice. “Noi ascultăm muzică, în perioada asta și colinde, tati cântă tot timpul, se pregătește mereu. Alexandru oricum știe majoritatea textelor de când era în burtă. Adică le recunoaște, dansează. Numai dacă aude primul acord începe să danseze”, a mai spus artista.
Lavinia a povestit și despre pasiunea neobișnuită a fiului său în vârstă de un an și jumătate. “E fan curățenie. Deci el asta face. De dimineață până seara vrea să facă curățenie în casă (…) A venit și Moș Nicolae... Bineînțeles că a venit cu jucării, cu tot felul de nebunii. Pe Alexandru încă nu-l interesează subiectul. Dar dacă i-aș da un aspirator și nu orice orice aspirator, pe cel mai vechi din casă, acela este preferatul lui. (…) Are niște înclinații foarte interesante”, a mai spus soția lui Ștefan Bănică Jr.
Artista și-a lansat de curând un magazin online de haine, care se bucură de mare succes.
Mai multe detalii în materialul VIDEO de mai sus
Foto: Instagram Laviniapirvaofficial
Gallery