ß
Vladimir Găitan, una dintre elitele teatrului românesc, s-a stins din viață marți, 10 noiembrie, la 73 de ani, după o luptă grea cu o boală nemiloasă. Într-un interviu oferit, în urmă cu doi ani, echipei “Vorbește lumea”, actorul a făcut mărturisiri dureroase despre moarte.
În 2018, Vladimir Găitan i-a fost ghid reporterului de la “Vorbește lumea”, în cimitirul Bellu, din Capitală. Actorul a vizitat Aleea Artiștilor, unde își duc somnul de veci marii actori ai României.
“Din păcate, vă amintiți de noi doar atunci când murim. Aud tot felul de sintagme una mai frumoasă ca alta. Cum că ne-am transformat într-o stea, că sigur Dumnezeu și-a făcut un teatru în care i-a luat pe cei mai buni ca să îi aibă lângă el. După care se așterne o tăcere nedreaptă…suntem uitați și nimeni nu-și mai amintește decât la următorul deces. (…) Singura răsplată a breslei mele au fost aplauzele si dragostea spectatorilor”, declara atunci îndrăgitul actor.
Vladimir Găitan a fost unul dintre cei mai apreciați actori români, iar publicul îl cunoaște din pelicule ca “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, “Ultimul corupt” sau “Pe aici nu se trece”. În 2002, actorul a fost recompensat cu “Ordinul Național Serviciul Credincios, în grad de Cavaler” pentru devotamentul și harul artistic.
“Uneori și în moarte trebuie să găsim un motiv să o putem privim ca pe o dezlegare. Fără doar și poate, durerea și suferința celor dragi, mai devreme sau mai târziu, se ostoiește și rămâne uitarea”, a mai spus atunci Vladimir Găitan.
Mai multe declarații în materialul VIDEO de mai sus
Gallery