Carmen Tănase este una dintre cele mai iubite actrițe din România. De fiecare dată, aparițiile ei stârnesc emoții puternice, fie hohote de râs, fie lacrimi.
Invitată în platoul ”Vorbește Lumea”, actrița a povestit ce a însemnat pentru ea perioada de carantină, când a stat departe de scenă, dar și cum a fost revederea cu publicul, după o pauza îndelungată:
”În afară de bătaia clasică din palme, răzbătea și bătaia inimii. A fost foarte emoționant. La primul spectacol am plâns, am avut emoții, îmi tremurau picioarele, ziceai că e prima dată când urc pe scenă.”
Cunoscută pentru rolurile sale dramatice, actrița a mai dezvăluit că nu actoria a fost prima ei pasiune. În copilărie, Carmen Tănase visa să devină medic veterinar sau inginer zootehnist. Părinții au fost cei care au îndrumat-o să aleagă alt drum: ”Cum să stai tu la coada vacii, tu care ai fost crescută ca o prințesă.(...)Eu am vrut să mă duc la liceul de zootehnie din Mizil, cu idei din astea să fiu șef de fermă, să călăresc pe un cal și o să fiu o frumusețe cu părul lung și o să dau cu biberonul vițeiilor.”