ß
Sărbători pe drumuri pentru Dana Rogoz și familia ei. Actrița, soțul ei și fiul lor, Vlăduț, au decis să-și facă un bagaj mai puțin convențional. De Paște vor călători cu rulota în câteva locuri frumoase din România.
„Avem o rulotă și ne place foarte mult. Lui (Vlăduț – n.n) îi place să-și pregătească patul, să pună micul dejun, să ne gospodărim, să aranjăm lucrurile în dulapuri. Tot procesul ăsta e foarte drăguț și, plus de asta, avem libertatea de a ne alege locul în care dormim în prima noapte, în a doua noapte. Nu avem un traseu acum, știm că trebuie să ajungem la un moment dat în Iași, la niște prieteni, și am vrea să luăm lumină din zona Sibiului”, a spus Dana Rogoz, în direct, la Vorbește lumea.
Actrița a mărturisit că ea și soțul ei obișnuiesc să ia cu ei doar strictul necesar, iar când vine vorba de mâncare plăcerea cea mai mare este să cumpere produse locale, din localitățile pe care le tranzitează, și să gătească în rulotă.
„Ceea ce e fascinant într-o excursie în rulotă e că-ți dai seama că nu ai nevoie de multe lucruri în viața asta, că totul îți poate încăpea acolo, în câțiva metri pătrați”, spune Dana Rogoz.
Familia nu are nevoie de prea multe haine în excursiile cu rulota, excepție făcând vacanțele mai lungi. Însă, Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, și-au făcut un obicei din a-și spăla hainele în timpul vacanțelor pe două roți.
Anul trecut au făcut Paștele tot în rulotă, în Maramureș. Fiindcă nu au găsit un loc propice pentru campare, cei trei au fost găzduiți de un localnic în curtea casei sale.
Află din video-ul de mai jos cum a fost experiența de anul trecut!
Gallery