• Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • În România vaccinul anti meningococ nu a fost introdus. Medicul Adrian Streinu Cercel, despre fata care a murit de meningită

În România vaccinul anti meningococ nu a fost introdus. Medicul Adrian Streinu Cercel, despre fata care a murit de meningită

În România vaccinul anti meningococ nu a fost introdus. Medicul Adrian Streinu Cercel, despre fata care a murit de meningită

În urmă cu o săptămână, o elevă a Colegiului Gheorghe Lazăr a murit de meningită. Managerul Institutului de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti, Medicul Adrian Streinu Cercel, a fost invitat în cadrul emisiunii Vorbește Lumea, unde a vorbit despre acest subiect. De asemenea, acesta a discutat în detaliu care sunt cauzele apariției, cum se manifestă, dacă este contagioasă și cum poate fi prevenită. 

"Diagnosticul este cât se poate de clar. Nu vorbim de o meningită propriu-zisă, ci vorbim de meningococcemie. Bacteria nu a apuct să ajungă la nivelul sistemului nervos  și să atace meningele foiței care învelesc acest sistem, pentru că a făcut praf tot ce se putea face praf până sa ajungă acolo".

Întrebat daca putea fi salvată, medicul a răspuns: "În principiu nu, pentru că această meningococcemie este una dintre cele mai rapid ucigătoare afecțiuni. Practic poate să ucidă în decurs de minute, ore, mai rar zile. Totul se deșfășoară cu o  rapiditate fantastic de mare, pentru că organismul se pune pe auto-distrugere. Avem un sistem propriu în interior de auto-distrugere, și în momentul în care astfel de bacterii atacă, se pune pe autodistrugere și practic doctorii nu mai pot să intervină cu absolut nimic". 

Ce trebuie să știm despre această afecțiune

"Meningita este o infecție a membranelor care învăluiesc creierul și îl protejează. Dacă se intervine în timp util, vorbesc de meningită și nu de meningococcemie, atunci avem șanse să salvăm acești pacienți, dar și în cazul în cre îi slavăm sunt, din păcate, anumite situații în care pacineți rămân cu sechele, spre exemplu diminuarea sau pierderea auzului. Abordarea trebuie să fie cât mai precoce cu putință pentru a da o șansă de recuperare totală a acestor pacineți", a spus medicul  Adrian Streinu Cercel

 
"Vaccinul împotriva meningococcului nu a fost introdus deocamdată, pentru că avem cazuri care sunt sporadice. În momentul în care o autoritate de Sănătate publică dintr-o țară se decide să introducă un nou vaccin în schema de imunizare pentru toată populația, pentru copii în general, trebuie să aibă date ferme epidemiologice, care să justifice introducerea acestui vaccin. Evident că ne-am gândit și noi la acest program de imunizare cu ani în urmă. În momentul de față nu avem niciun risc epidemiologic de epidemie de meningită, meningococcică, să fie foarte clar". 

Simptome
 
Simptomele sunt: febră mare si durere de cap atroce. Potrivit medicului, orice pacinet care înregistrează durere de cap atroce, obligatoriu trebuie să se prezinte la medicul de boli infecțioase. 
 
Tratament
 
Tratamentul este in funcție de etiologie si singurul care ne spune ce e de facut este lichidiul cefalorahidian. Dacă este plurent, înseamnă antibiotic, dacă este cu lichid clar, înseamnă fie corticoterapie, respetiv o terapie antiinflamatorie sau dacă e tuberculoasă terapia pentru tuberculoză.

Prevenție 

"Prevenția constă în vaccinare. Pentru meningococc avem un vaccin care este cu 4 valențe care se poate face începând de la 6 săptămâni de viață. Este inclus în programul de imunizare, dar este opțional".

Medicul a conchis: "Nu există semne de epidemie, vorbim de un caz izolat, din păcate total nefericit"
 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni