ß
Carisma, senzualitatea, umorul si onestitatea se intalnesc in cea mai noua emisiune de lifestyle si stiri mondene, Vorbeste lumea, din 13 iulie, de luni pana vineri, de la 15:00, numai la PROTV.
Nadine, Sore, Vica Blochina si Razvan Fodor vor prezenta fata nevazuta a lumii mondene si le vor arata telespectatorilor ce se intampla dincolo de sclipirea celebritatii. Ei vor spune direct lucrurile pe care toata lumea le gandeste, dar putini au curajul de a le rosti cu voce tare.
Vorbeste lumea a pregatit subiecte interesante, pe care cei patru prezentatori le vor dezbate in direct, de luni pana vineri. Noutati din viata vedetelor autohtone, informatii utile, dar si trenduri si subiecte de lifestyle se vor gasi pe agenda celor patru gazde ale emisiunii, care vor avea alaturi si invitati surpriza impreuna cu care vor comenta subiectul zilei.
Dupa o binemeritata pauza de televiziune, Nadine revine in fata telespectatorilor cu vasta sa experienta in fata camerelor de filmat, completata cu o experienta de viata ce a maturizat-o si i-a adus intelepciune. Nadine vede lucrurile dincolo de aparente si are o viziune aparte asupra lumii. Este empatica, toleranta, creativa, spontana si ironica, iar aceste lucruri o transforma intr-o aparitie exotica, care nu se sfieste sa prezinte deschis tot ce Vorbeste lumea.
“Dupa ce am aflat ca fac parte din proiect, am avut valuri de fluturasi in stomac, ancorati in euforie timp de 48 de ore. In mod deosebit m-a bucurat faptul ca lucrez in echipa, ca sunt multi oameni cu care voi imparti aceasta experienta. Sunt recunoscatoare ca am o gasca a mea, cu care ma voi vedea in fiecare dimineata la cafea, cu care deja vorbesc cate in luna si in stele, iar la sfarsitul fiecarei zilei primesc cate un somn usor de la fiecare dintre ei.” – a declarat Nadine.
Tanara, simpatica si fresh, asa poate fi descrisa Sore in cateva cuvinte. Experienta ei in televiziune a inceput inca de mica si a continuat odata cu serialul de succes Pariu cu viata, care i-a deschis si drumul spre muzica. Talentata, amuzanta si visatoare, Sore este una dintre cele mai iubite artiste din generatia ei si este pregatita sa isi expuna punctul de vedere direct si onest.
“Sunt super incantata ca voi prezenta aceasta emisiune alaturi de colegii mei! Este o experienta noua pentru mine si abia astept sa aud parerile si sa vad reactiile celor din jur dupa ce va incepe emisiunea. Colegii mei sunt efervescenti si ma bucur mult ca ne completam de minune!”, a declarat Sore.
Vica Blochina si-a demonstrat taria de caracter si perseverenta reusind sa fie singura femeie finalista in emisiunea Ferma Vedetelor. Dupa ce a trait trei luni in conditii ca acum 100 de ani, Vica si-a reluat viata mondena si este pregatita sa se intoarca la stilul ei glamour caracteristic. O fire deschisa si asumata in tot ceea ce face, Vica este gata sa spuna direct tot ce Vorbeste lumea.
“Pentru mine este o mare bucurie si realizare faptul ca pentru prima data am sansa sa prezint o emisiune. Acest proiect mi se potriveste manusa, pentru ca aici pot sa fiu eu insami. Este foarte important pentru mine faptul ca oamenii chiar pot invata ceva din experienta mea de viata. Colegii mei sunt minunati, exista chimie intre noi. Toti patru suntem atat de diferiti si totusi ne asemanam foarte tare din punct de vedere al caracterului, iar acest lucru ma bucura foarte mult.”, a spus Vica.
Razvan Fodor are o experienta vasta, atat in televiziune, cat si in muzica. De-a lungul carierei sale s-a facut remarcat prin personalitatea lui deschisa si simtul umorului, atragand intotdeauna privirile admiratoarelor de sex opus. Carismatic si plin de viata, Razvan aduce parerile pertinente ale unui barbat in cele mai fierbinti subiecte abordate.
“Norocul meu este ca sunt obisnuit sa lucrez intre femei, iar colegele mele sunt cu adevarat extraordinare. Fiecare dintre ele are ceva aparte, iar acest lucru ne ajuta sa fim un grup unitar, care se completeaza perfect. Abia astept sa incepem si sa aducem veselia din culise si in fata camerelor de filmat.”, a declarat Razvan.
Din 13 iulie, de luni pana vineri, de la ora 15:00, numai la PRO TV, telespectatorii pot urmari o emisiune completa, care le ofera sfaturi autentice de viata, moda, frumusete, retete delicioase si sanatoase, alaturi de informatii actuale din lumea mondena.