ß
Elena Ionescu a plecat, la începutul acestui an, într-o vacanță exotică, în Zanzibar. După un an plin de proiecte personale și profesionale, artista a decis că merită o pauză și și-a făcut cadou de Crăciun câteva zile de relaxare.
Gallery
Elena Ionescu a început anul în forță. A ales o destinație exotică și s-a bucurat de tot ceea ce i-a fost pus la dispoziție. Împreună cu un cuplu, aceasta și-a reîncărcat bateriile, fiind pregătită pentru un an cel puțin la fel de plin ca cel care a trecut.
„Am fost în Zanzibar. A fost o improvizație de moment. Am zis că trebuie să îmi fac și eu un cadou de Crăciun. Cu un cuplu am plecat. M-am dus pe relaxare. Nu am explorat foarte mult zona. Am stat opt nopți.
Nu prindeam prima parte a zilei. Ne-am trezit la prânz. Începe fără cafea, începem cu fresh-urile acelea naturale. Măncam undeva pe la 3-4. Am slăbit. Prin faptul că am făcut detox, orice mâncam nu se mai asimila. Am fost foarte mult pe fructe. Simțeam nevoia.
Seara ieșeam. Sunt foarte mulți români. Au populat plaja. Oamenii sunt foarte calzi, foarte primitori. Seara, am plecat la o petrecere, pe plajă. Ziua, stăteam la plajă, mă bucuram de soare. Mi-am promis că mai merg o dată”, a spus artista, în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”.
Sursa foto: Instagram