ß
  • Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • La Vorbește lumea aflăm cum se pot antrena tinerii Generației Z pentru reușită. „Deprinderea abilităților de viață la o vârstă timpurie este foarte importantă”

La Vorbește lumea aflăm cum se pot antrena tinerii Generației Z pentru reușită. „Deprinderea abilităților de viață la o vârstă timpurie este foarte importantă”

Astăzi, succesul nu (mai) ține doar de cunoștințele și specializările pe care le deținem, ci mai ales de abilitățile de viață pe care le avem.

Dacă în trecut copiii au trăit sub îndemnul părinților de „a sta cu burta pe carte”, în prezent se vorbește din ce în ce mai mult și despre importanța acestor abilități în reușita personală și profesională, spune Monica Florea, antreprenor cu peste 25 de ani de experiență în business, în companii românești de top. Astăzi, Monica își urmează propriul vis: pregătește tinerii Generației Z în cadrul unicului program de mentorat pentru tineri ce antrenează abilitățile de viață, de carieră și de business, UP Generation.

 Ce înseamnă concret abilități de viață și de ce avem nevoie de ele?  

De la primul job sau chiar mai devreme, din liceu, constatăm că nu competențele profesionale sunt cele care ne pun cele mai mari probleme, ci abilitățile personale care țin de colaborare, relaționare, adaptare, gestionare emoțională, capacitatea de a lua decizii, comunicare efeicientă, toleranța la frustrare, capacitatea de a da și de a primi feedback, reziliența ș.a.m.d.

 Abilitățile de viață sunt abilități socio-cognitiv-emoționale care ne ajută să facem față cu succes provocărilor cotidiene și profesionale. Mai mult, sunt acele competențe care ne ajută să ne lărgim perspectiva de cunoaștere a propriei persoane și de a ne raporta corespunzător la noi și la cei din jur. Sunt lucrurile care fac diferența în viață și scriu un parcurs reușit.

 „Sistemul de învățământ nu dezvoltă încă aceste competențe. Cotextele de expunere actuale – educaționale, sociale, familiale nu pregătesc copiii și tinerii pentru viață, nici pentru cea personală și nici pentru cea profesională. Mai exact, nu îi echipează cu acele abilități de viață care îi construiesc ca oameni, ca indivizi ai unei societăți, nu pune accent pe practică, aplicabilitate și funcționalitate a cunoștintelor studiate. Pentru a asimila informații, este nevoie ca toate conceptele teoretice să fie integrate într-o perspectivă practică."

 Generațiile s-au schimbat, rezonează cu o altă abordare, au alte valori, sunt obișnuiți să învețe diferit, mai interactiv, cu mai mult ajutor din partea tehnologiei, iar sistemul educațional românesc, din păcate, nu reușește la acest moment să răspundă nevoilor actuale și viitoare, atât ale tinerilor, cât și ale societății. Avem generații foarte diferite față de cele din trecut și viitorul este impredictibil, iar diferența între nevoile existente și ceea ce oferă sistemul în acest moment devine tot mai mare”, spune Monica Florea.

 Tinerii ajung astfel în viața de adulți total nepregătiți, incapabili să gândească critic, să formuleze întrebări despre ei înșiși, să caute perspective sau să găsească soluții și alternative la situațiile cu care se confruntă. Apar rapid și greutățile, frustrările, pentru că angajatorii își doresc oameni capabili să gândească independent, să colaboreze, să fie autonomi, să aibă inițiativă, să fie autodidacți și să depășească momentele critice cu succes.

 

„Tinerii pornesc în viață cu așteptări total nerealiste. De aceea, au o mai mare tendință să fugă de la primele trânte ale vieții. Adolescenții și tinerii se simt debusolați și copleșiți, pentru că nu reușesc să-și găsească o traiectorie în viață în acord cu aspirațiile și abilitățile lor. De aceea, este esențial să ne construim ca societate în zona spectrului nostru vocațional, motiv pentru care este vital să existe de la vârsta școlară evaluare periodică și monitorizare pentru a sprijini orientarea educațională și vocațională. Școala ar trebui să se ocupe temeinic de îndrumare vocațională, căci este inexistentă în multe contexte - unui consilier vocațional din școli îi revin în grijă prea mulți elevi (peste 800), conform unui studiu din acest an”, adaugă Monica Florea.

 De la gestionarea emoțiilor la educația juridică pe limba tinerilor  

 Pornind de la aceste nevoi și lipsuri, Monica a dezvoltat un context de educație alternativă care oferă o altfel de învățare, adaptată tinerilor, diferită de cea bazată pe multă teorie și mai ales aliniată cu nevoile lor, dar și ale mediului profesional în care vor ajunge. În plus, programul are și o componentă de orientare vocațională cu scopul de a-i sprijini spre alegerea unei traiectorii educaționale și profesionale aliniate cu aptitudinile și aspirațiile lor, inclusiv alegerea unor domenii de business potrivite intereselor lor.

 Pentru a-și putea construi o viață împlinită, dar și o carieră reușită, au nevoie de câteva abilități importante care țin de: munca în echipă, comunicare, controlul emoțiilor, gândirea critică, procesul de a lua decizii, mindset, autocunoaștere. Acestea sunt doar câteva dintre abilitățile care sunt antrenate în program. Echipa de mentori și traineri explorează alături de ei talente, pasiuni, identifică puncte forte și slabe, încep să caute perspective aliniate cu ei, soluții, ghidându-i prin tehnici, metode, unelte explicate pas cu pas, construind jocuri de rol și scenarii care să le antreneze abilitățile formate.

 Printre noutățile programului se numără sesiuni despre: mindset (modul de gândire orientat spre creștere și dezvoltare continuă), antrenarea abilităților de negociere, managementul conflictelor și educația juridică. O inițiativă menită să ii familiarizeze pe tineri cu abilitatea de a recunoaște și a-și revendica drepturile, dar și modul de a înțelege și de a respecta obligațiile legale, apoi abilitatea de a înțelege și a interpreta contractele, dar și respectarea angajamentelor legale, de a înțelege care este răspunderea civilă, dar și penală. Sunt noțiuni pe care nimeni nu le predă în școală și de care tinerii au mare nevoie.

 

„Tinerii învață prin experimentare, prin descoperire, prin lucru în echipă. De exemplu, o parte dintre cei pasionați de marketing au fost implicați în echipa de comunicare a proiectului nostru, au primit un context și un brief real, roluri și task-uri concrete. Le oferim contextele reale de viață, ca să deprindă moduri în care să construiască, în care să descopere pasiuni, să antreneze abilitățile învățate”, mai spune Monica.

 Cine se poate înscrie în programul de mentorat

 Orice tânăr care este interesat de o astfel de perspectivă de învățare se poate înscrie în program. În cadrul unui demo gratuit, descoperă dacă i se potrivește și, foarte important, dacă este dispus să își asume acest efort pentru dezvoltarea lui.

Programul se derulează pe aceeași structură a anului școlar, cu respectarea perioadelor de vacanță și a liberelor legale. Sesiunile au loc săptămânal (3 ore, în fiecare sâmbătă pentru elevii de liceu și în cursul săptămânii, pentru studenți și absolvenții universitari), integral în sală, unde sunt invitați oameni de business și profesioniști din diverse domenii care le răspund tinerilor la întrebări, și dezbat situații și contexte de viață, carieră și business.

Viziunea pe termen lung este ca UP Generation să devină un proiect de țară, care să implice sistemul educațional și mediul de afac1eri, pentru ca peste un milion de tineri să deprindă abilitățile de viață, de carieră și de business prin care să se dezvolte spre atingerea potențialului de care dispun.

 ÎN VIDEO VORBEȘTE LUMEA ATAȘAT, AFLAȚI MAI MULTE DESPRE ACEST PROGRAM

  FOTO: UP GENERATION/ PRO TV 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni