ß
  • Emisiuni
  • Vorbește Lumea
  • Sebastian Dobrincu: "Mi-am luat amendă la Poliția de Frontieră din Indonezia, m-au săltat când am plecat din țară"

Sebastian Dobrincu: "Mi-am luat amendă la Poliția de Frontieră din Indonezia, m-au săltat când am plecat din țară"

Sebastian Dobrincu a stat o lună și câteva zile în Indonezia și, spune el, s-a întors un om mai împlinit și mai liniștit.

Gallery

Vedeta povestește că a înțeles că împlinirea provine din lucrurile mici, din procesul pe care îl avem de parcurs până la țelul final. La Vorbește lumea a mărturisit:

Prelungesc Survivor, am stat o săptămână și ceva doar în cabana asta. Mai puțină lăfăială. Atunci când ești fericit cu un pat micuț și cu un birou mic la care să îți faci treaba, îi dai seama că nu îți trebuie nici 600 de meri pătrați, nici mașini, nici mâncare câtă vrei, nici activități.

​Cu toate acestea a avut parte și de peripeții:

Mi-am luat amendă la Poliția de Frontieră, m-au săltat când am plecat din țară, m-am interesat eu prost, era 30 de zile limita și am stat 34, 35, m-au luat băieții. Ce am făcut!? Au vrut să îmi facă cazier, dar am scăpat.

În Indonezia a plecat singur, pentru că voia să petreacă timp cu el însuși, dar și pentru că nu are în prezent o relație: 

Știi cum e , nu pot să le ai pe toate în viață. Nu am avut timp să găsesc pe cineva potrivit. Dar se presupune că viața e lungă. Femeia trebuie să fie o fire comunicativă, nu am alte preferință. Sufletul...

FOTO: CAPTURĂ PRO TV/ INSTAGRAM 

Share

Citește și

Ultimele articole

Top citite

Cele mai recente videoclipuri din emisiune Vorbește Lumea

Articole pentru emisiune Vorbește Lumea

L-ai pierdut la TV

Episoade noi acum pe VOYO

7 zile înainte de TV • fără reclame • oricând

Top emisiuni