ß
Battle-urile din echipa Theo Rose & Horia Brenciu continuă. De această dată, au urcat pe scenă Johnny Bădulescu și Andrei Petruț. Piesa aleasă a fost ”Stand by me”.
Gallery
Tudor Chirilă a fost impresionat de prestația celor doi, în timp ce Irina Rimes consideră că, de data acaeasta, Andrei Petruț a interpretat mai bine. În ceea ce îl privește pe Smiley, antrenorul a fost de acord cu Irina, considerând că Johnny a fost prea agitat pentru piesa aleasă.
„Mi-e imposibil acum să aleg unul dintre voi. Ție (n.r. lui Andrei) îți trebuie puțin tupeu artistic, ție (n.r. Jonnny) îți trebuie puțină liniște artistică”, a spus Horia Brenciu.
„Johnny, ești un profesionist, avem relația asta de când eram copii și simt multe lucruri pentru tine. Andrei, te-am descoperit acum. Ești o figură. Simplitatea ta atrage foarte mult. O să fie foarte greu”, a spus și Theo Rose.
Horia Brenciu este cel care a anunțat numele persoanei cu care vor merge mai departe: Andrei Petruț. Theo Rose a mărturisit că, până la jumătatea piesei, a crezut ca îl va alege pe Johnny, dar, în această seară, Andrei a fost mai potrivit.
Lui Johnny Bădulescu i s-a mai oferit o șansă, deoarece Smiley și Irina au apăsat butonul, pentru a-l lua în echipa lor.
Irina Rimes: „Cred că, în seara asta, nu ai luat cea mai bună hotărâre pentru tine (n.r. atitudinea de pe scenă), dar cred că ești capabil să iei și cred că pot să te ghidez”.
Smiley: „Eu cred că e momentul să te gândești la ce vrei să faci. Îți pot oferi o altă perspectivă asupra muzicii, în general, diferită față de cea de concurs”. În cele din urmă, Johnny Bădulescu a ales să meargă mai departe în echipa lui Smiley, care spune: „Cred că m-am ales cu un concurent de live-uri”.
Vezi momentul integral în videoclipul de mai sus!
Episodul 11 „Vocea României” este disponibil în avans, pe VOYO!