Miruna Homoc are 16 ani și este din Buzău. Deși a trecut prin momente dificile de-a lungul ultimilor ani, nu a renunțat la muzică, tocmai ea fiind cea care îi dă puterea de a merge mai departe.
Gallery
Miruna continuă să cânte, fiind promisiunea pe care i-a făcut-o fratelui său care a murit, în urmă cu scurt timp. „Când m-am înscris la prima preselecție, a fost cu mine. Aș da orice și să îl iau în brațe, atât.
Într-un fel, m-a întărit, dar sunt momente în care, din nou, îți pierzi orice putere, deoarece e prea greu și nu ai, practic, ce să faci, nu ai cum să dai timpul înapoi. Eu liniștea mi-o găsesc cântând și, așa, îl simt aproape”, a spus tânăra.
La audițiile pe nevăzute, Miruna a ales piesa ”Hurt”, pe care i-a dedicat-o fratelui său. Irina și Theo & Horia s-au întors la finalul melodiei.
Irina Rimes: „Miruna, ai cântat foarte frumos. Poate, pe alocuri, cu scăpări, dar foarte frumos și tare te rog să vii la mine!”.
Theo Rose: „Îmi venea să plâng stând cu spatele. Atunci când simți ce cânți și când reușești să transmiți atât de bine emoția, nu mai contează scăpările. Ești extraordinară, să știi, bravo!”.
Concurenta nu credea că va întoarce vreun scaun, tocmai de aceea, a avut nevoie de puțin timp de gândire. Cu toate acestea, spera să se întoarcă Irina, dar faptul că și echipa formată din Theo și Horia a făcut același lucru, a pus-o puțin în dificultate.Chiar și așa, a ales-o pe Irina Rimes în rolul de antrenor.
Vezi momentul integral în videoclipul de mai sus!
Episodul 7 „Vocea României” este disponibil în avans, pe VOYO