O nouă seară în care vor răsuna cele mai înalte note începe de la 20:30! Cei care vor urca pe scena de la Vocea României au un singur gând: să întoarcă cel puțin un scaun și să-și continue drumul în competiția vocilor.
Antrenorii vor asculta concurenți cu voci uluitoare, iar publicul va reacționa pe măsură: oamenii vor aplauda, în picioare, preț de secunde întregi. „Tu observi că nu ne mai așezăm, nu? E efectul creat de tine”, îi va spune Theo Rose unei concurente care nu doar că va anima sala, ci îi va face pe antrenori să rămână în picioare până când va decide în ce echipă va merge mai departe.
„Rar mă simt învingătoare, dar azi, cu tine, mă simt învingătoare și-ți mulțumesc. Mi-ai dat votul de încredere și pentru mine, ca antrenor, asta e cel mai important”, în ce context îi va spune asta Irina Rimes unei concurente, vedem în câteva ore.
Pentru că au la dispoziție butoanele prin care își pot bloca sau pune pe mute colegii, antrenorii nu vor ezita să le folosească nici în seara aceasta. „Mi s-a părut spectaculos că ai ales să cânți asta la Vocea României, să-ți asumi riscul ăsta. L-am blocat pe colegul meu, Tudor, pentru că știu că s-ar fi bătut cu toată lumea”, îi va spune Smiley unei concurente care a întors toate scaunele și pe care și-o dorește în echipa sa. Care va fi alegerea ei, aflăm diseară.
Nu ratați o nouă ediție din etapa audițiilor pe nevăzute, diseară, de la 20:30. Emisiunea Vocea României poate fi urmărită, în avans, pe VOYO.
Vocea României – Doar vocea contează!